Reactualizat la:

Spectacolul cailor putere pe Valea Domanului

Spectacolul cailor putere pe Valea Domanului
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – Prima etapă a Campionatului Regional de viteză în coastă a fost câștigată de reșițeanul Claudiu Ciucă.

Rectifica

39 de piloți s-au înscris pentru a participa la Cupa Reșița, prima etapă din acest an a Campionatului Regional de viteză în coastă Romanian Berg Cup. Tradiționalul traseu din Valea Domanului, descoperit în anul 1980 de maestrul Werner Hirschvogel, mentorul marilor campioni reșițeni, este și acum la mare căutare printre piloții din întreaga țară, chiar dacă a fost scos din calendarul Campionatului Național. Dar, încet-încet, aici își face loc o altă competiție ce tinde să devină tradițională, un Campionat Regional, ca o antecameră a Campionatului Național de viteză în coastă, în care își fac apariția piloți consacrați sau dornici de afirmare.

Înscrisă în programul Zilelor Reșiței, etapa inaugurală a sezonului de viteză în coastă Romanian Berg Cup a adunat la start mai mulți piloți care și-au demonstrat măiestria pe traseul unde s-au scris pagini importante din istoria automobilismului autohton.

Întrecerea a fost câștigată de reșițeanul Claudiu Ciucă, un pilot cunoscut publicului iubitor al sporturilor cu motor încă de pe vremea marii echipe UCM Reșița, care domina autoritar viteza în coastă din România. Reșițeanul a parcurs traseul în 2:01.80, cu aproape cinci secunde mai rapid decât cel de-al doilea clasat la Open, Sergiu Tîrlă. O evoluție curajoasă a avut și tânărul pilot Victor Ioan, un pilot susținut de Jurnal de Caraș-Severin. Acesta s-a situat pe locul al III-lea la clasa H1, clasă câștigată de Adrian Marcovici. Remarcăm prezența în concurs a unui fost component al cercului de karting al Palatului Copiilor și Elevilor Reșița, Darius Vâlsan, fostul elev al prof. ing. Sorin Savu ocupând locul 8 în clasamentul Open al Cupei Reșița.

Chiar dacă vremea a fost caniculară, foarte mulți reșițeni și nu numai, s-au aventurat pe traseu, în amintirea vremurilor de altădată, când Valea Domanului era în centrul atenției pasionaților de viteză, de adrenalină, dornici de a vedea acest spectacol al cailor putere. Prima etapă a Campionatului Regional de viteză în coastă Romanian Berg Cup a fost organizată de VSS Racing Club, cu sprijinul Primăriei Reșița.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Memorialul Ioan Schuster si-a desemnat castigatorii
REȘIȚA - Memorialul „Ioan Schuster” la înot, ajuns la ediția a VIII-a, a avut loc la finalul săptămânii [...] mai multe »
CSU Resita, prima victorie din retur
REȘIȚA - Elevele antrenate de Cristian Busuioc s-au impus duminică, 21 octombrie, cu scorul de 32-22 (16-10), în [...] mai multe »
Caransebesul si Lupacul, derby nedecis in Liga a IV-a
CARANSEBEȘ - Derby-ul Ligii a IV-a s-a disputat duminică, 21 octombrie, când Viitorul Caransebeş a întâlnit-o, pe [...] mai multe »
Handbalistii defileaza in Divizia A
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan și Mihai Rohozneanu s-au impus și în deplasarea de la CS Universitar [...] mai multe »
Octavian Benga: Nu meritam sa castigam!
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a tras concluziile după semieșecul cu FC Avrig, iar viitorul său pe banca [...] mai multe »
Un egal cat o infrangere pentru Resita
REȘIȚA - CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 0-0, partida de sâmbătă, 20 octombrie, cu FC Avrig, într-un [...] mai multe »
Memorialul Ioan Schuster, editia a VIII-a
REȘIȚA - Concursul de înot masters, Memorialul „Ioan Schuster”, va avea loc sâmbătă, 20 octombrie și [...] mai multe »
Muncitorul si Energetica, doua medalii la judo
CARAȘ-SEVERIN - La Ploieşti s-a desfăşurat recent Campionatul Naţional de Judo Ne Waza (lupte la sol), la [...] mai multe »
Flavius Rusalin, pregatit pentru lupta
REȘIȚA - Reșițeanul Flavius Rusalin va lupta în această seară, la Piatra Neamț, în gala „Bătălia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou