Reactualizat la:

Spectacol caritabil la Oravita

Spectacol caritabil la Oravita
ORAVIŢA – Pentru credincioșii din Oravița după amiaza zilei de sâmbătă 6 aprilie 2013 a prilejuit o manifestare artistică și cu caracter filantropic de excepție.

Rectifica

La inițiativa Asociației ”Sf. Ecaterina” din localitate, în parteneriat cu Primăria Oravița, câteva sute de orăvițeni și invitați din alte localități au fost martorii unui spectacol artistic aparte, desfășurat sub deviza ”Nu uita să fii român, nu uita să fii creștin”. Evenimentul a avut în centrul său corul ”Elitea” din Timișoara dirijat de pr. prof. dr. Nicolae Belean, alături de grupul ”Aurora” al Liceului General Dragalina din Oravița și de copiii și tinerii de la Centrul Social ”Sf. Ecaterina” din localitate.

În deschiderea manifestării, inspectorul social și pentru activități cu tinerii Mihai Ciucur a transmis, în calitate de reprezentant al Centrului Eparhial, mesajul de binecuvântare al episcopului Lucian, prezentând totodată scopul organizării acestui spectacol. În acest context a fost evidențiată lucrarea social-filantropică și misionară a bisericii din Oravița, ce se află la început de drum, cei prezenți fiind îndemnați să susțină această lucrare atât de necesară și de importantă și să fie solidari cu cei aflați în nevoi.

Programul artistic a debutat cu reprezentația oferită de beneficiarii serviciilor sociale oferite de Asociația ”Sf. Ecaterina” – copii și tineri care au cântat și au rostit poezii specifice perioadei, îmbrăcați în straie populare. Spectacolul a continuat cu câteva frumoase cântări interpretate de grupul de fete ”Aurora” al Liceului General Dragalina din localitate, coordonat de doamna profesoară Cristina Zainea.

În cea de-a doua parte a spectacolului cei prezenți au avut parte de o interpretare de excepție a unor cântări specifice Postului Mare din partea corului ”Elitea” condus de pr.prof. dr. Nicolae Belean, momente care au fost aplaudate la scenă deschisă de către publicul orăvițean.

La finalul acestui moment , pe fondul unei atmosfere de emoție și bucurie, părintele Belean a îndemnat pe toți cei prezenți la rugăciune și la fapte bune, iar la final părintele Gelu Moldovan – în calitate de gazdă și președinte al Asociației ”Sf. Ecaterina”, a mulțumit celor prezenți și a oferit diplome de participare tuturor corurilor participante.

Cuvântul de final a aparținut protopopului Petru Berbentia, care a evidențiat, la rândul său, frumoasa lucrare social – misionară din Oravița, îndemnând și încurajând ca această lucrare să continuie și să se dezvolte spre binele comun. De asemenea, protopopul a evocat cu nostalgie anii petrecuți alături de părintele profesor Nicolae Belean, evidențiind încă o dată personalitatea celui care a făcut din corul ”Elitea” din Timișoara un nume de referință pe plan național și chiar internațional. În aplauzele tuturor celor prezenți, după intonarea tradiționalului ”La mulți ani” membrii corurilor participante au primit flori, iar cei mici daruri constând în dulciuri din partea organizatorilor.

”Pentru credincioșii din Oravița, dar și pentru episcopia noastră, evenimentul din seara aceasta a fost unul deosebit. Pe de-o parte datorită prezenței în mijlocul nostru a unui cor de o înaltă ținută dirijat de un nume de referință al muzicii corale – pr. prof. Nicolae Belean și, pe de altă parte, de faptul că a fost un bun prilej de afirmare și sprijinire a activității social – filantropice a Bisericii din Oravița. Nu în ultimul rând, manifestarea din această seară vine și ca o recunoaștere a frumoasei activități a preoților din Oravița, dar și ca un îndemn pentru noi toți în a spori în dragostea către aproapele mai ales acum, la vremea postului și în așteptarea Bucuriei Învierii” a mărturist Mihai Ciucur.

Fondurile strânse din donațiile credincioșilor vor fi folosite pentru continuarea și dezvoltarea activității social – filantropice a Centrului social și de misiune cu tinerii ”Sf. Ecaterina” din Oravița. Beneficiarii centrului coordonat de prof. Simona Moldovan sunt zece copii din clasele primare care primesc zilnic un prânz cald și meditații, dar și tineri de gimnaziu și liceu care desfășoară aici activități artistice, culturale și cu caracter duhovnicesc.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
20 de ani grei, dar plini de satisfacţie
REŞIŢA - Astfel descrie Nadia Potoceanu cele două decenii de activitate ale fundaţiei Activity pentru resurse umane [...] mai multe »
Gorjean prins de radar „zburând“ la Bucoşniţa: 177 km la oră!
BUCOŞNIŢA - Record absolut şi nedorit, titrează Poliţia judeţului, vorbind despre ceea ce a surprins, miercuri, 20 [...] mai multe »
Audi căutat în Italia, găsit la Naidăş
NAIDĂŞ - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Naidaș au identificat, cu prilejul controlului, [...] mai multe »
Accident cu o victimă, la Zerveşti
ZERVEŞTI - O persoană a fost rănită în urma unui accident produs miercuri după prânz, în jurul orei 13.45, pe DJ [...] mai multe »
Colegiile tehnice reşiţene au fuzionat
REŞIŢA - Începând cu anul şcolar 2019-2020, Colegiul Tehnic Cărăşan şi Colegiul Tehnic Reşiţa se unesc, la [...] mai multe »
I-au facturat internet pentru telefonul… fix
VĂLIUG - O cititoare de 75 de ani, din Văliug, s-a adresat redacţiei Jurnal de Caraş-Severin după ce s-a trezit [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor – o întâlnire de breaslă
REŞIŢA - Este cea de-a doua manifestare desfăşurată sub semnul „Anului presei în Banatul Montan“. mai multe »
A început toaletarea de primăvară a arborilor
REȘIȚA - Profitând de vremea însorită şi temperaturile ridicate, mai mulţi angajaţi de la Spaţii Verzi din [...] mai multe »
Cărășenii bolnavi de plămâni, scutiţi de drumuri în alte judeţe
CARANSEBEȘ - Pacienții cu boli pulmonare din Caransebeș și din județ nu vor mai fi puși pe drumuri pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou