Reactualizat la:

Sorin Frunzaverde: Nu are sens sa vanam vrajitoare

Sorin Frunzaverde: Nu are sens sa vanam vrajitoare
REŞIŢA – Asta spunea joi preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, vizavi de regionalizarea ţării, act ce nu trebuie privit ca o federalizare.

 (5 comentarii)

Rectifica

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Sorin Frunzăverde a prezentat mai amplu unul dintre subiectele importante discutate în şedinţa CDR Vest, desfăşurată acum două zile la Reşiţa: regionalizarea.

Mai exact, şefii judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara au discutat despre punerea la punct, în cel mai scurt timp, a unui proiect de modificare a legii privind dezvoltarea regională.

„Nu suntem de acord cu ceea ce există acum. Noi trebuie să facem un proiect care să anticipeze apariţia regiunilor, fără desfiinţarea judeţelor. Regiunea, ca şi unitate administrativ-teritorială, trebuie să preia din atribuţiile ministerelor, iar bugetarea trebuie să se realizeze altfel, pentru ca doar 10 la sută din resursa financiară să ajungă la ministere. Regionalizarea despre care vorbim acum, regăsită în toată Europa Unită, înseamnă europenizarea mult clamată. Viitorul guvern, printre altele, va trebui să aibă ca şi priorităţi modificarea Constituţiei şi reorganizarea teritorială. Nu vorbim de federalizare, nu are sens să devenim vânători de vrăjitoare. Vorbim de regionalizare, adică de debirocratizare. Ideea de regiune nu mai sperie pe nimeni“, a precizat Sorin Frunzăverde.

Nina Curiţa



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Zilele Reşiţei se anunţă incendiare
REŞIŢA - Pe scenă vor urca, de la Elena Gheorghe, până la Ansamblul Centrului pentru Persoane Vârstnice Reșița. mai multe »
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou