Reactualizat la:

Sorin Frunzaverde: Institutiile au nevoie de bani

Sorin Frunzaverde: Institutiile au nevoie de bani
REŞIŢA – „După referendum, prioritară pentru Guvernul Ponta ar trebui să fie o rectificare bugetară“, a declarat preşedintele CJ Caraş-Severin.

Rectifica

„În noiembrie 2010 spuneam că avem cel mai centralizat buget de la Văcăroiu încoace. Observaţi că acum apar tot felul de cifre pe la ministere, reprezentări bugetare care confirmă ceea ce am spus eu cândva. Au fost ministere şi agenţii care au avut bugete de milioane de euro, în condiţiile în care administraţia publică locală, educaţia şi sănătatea erau subfinanţate, adică cele mai sensibile domenii atunci când o ţară este în criză“, spunea miercuri, în cadrul unei conferinţe preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.

Acesta a mai menţionat că Guvernul Ponta va trebui, după referendum, să gândească o rectificare bugetară care să aibă în vedere domeniile amintite mai sus. „Administraţiile au absorbit cele mai multe fonduri europene şi au nevoie de bani pentru cofinanţare. Sunt proiecte care nu se pot derula din lipsa banilor. Sănătatea şi educaţia au acumulat datorii mari. Foarte multe primării din judeţ nu mai au bani, au datorii mari. În Caraş-Severin, Consiliul Judeţean mai are în subordine Spitalul Judeţean care are nevoie de bani. De asemenea, trebuie să reînfiinţăm neapărat Spitalul din Bozovici. Buna guvernare nu înseamnă ca guvernul să scoată profit, pentru că nu este firmă. Buna guvernare se referă la satisfacerea nevoilor populaţiei. Până acum, Guvernul a funcţionat“, a mai declarat şeful judeţului.

Întrebat ce va face Guvernul dacă preşedintele Băsescu se întoarce la Cotroceni, Sorin Frunzăverde a spus: „Guvernul Ponta îşi va continua activitatea. Şi primul lucru pe care trebuie să îl facă este această rectificare bugetară. La ora actuală, Guvernul funcţionează în baza celor stabilite de cabinetul lui Boc. Pentru construcţia bugetului, după referendum, administraţiile locale şi judeţene vor trimite propuneri la Bucureşti. Construcţia bugetului se face la Ministerul Finanţelor, pe baza acestor propuneri, însă primul ministru va trebui să stabilească priorităţile bugetare care sunt o reflectare imediată a actului de guvernare. Am abordat acest punct pentru că mi se pare mai important decât orice alt subiect emoţional-politic care se discută la ora actuală“.

Nina Curiţa



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou