Reactualizat la:

Sorin Frunzaverde: Basescu trebuie suspendat!

Sorin Frunzaverde: Basescu trebuie suspendat!
REŞIŢA – Sorin Frunzăverde a declarat într-o conferinţă de presă susţinută joi că Parlamentul României are legitimitatea de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu, iar acest fapt trebuie atins.

 (17 comentarii)

Rectifica

„Îmi pare rău că fac un astfel de comentariu în ziua Unirii Principatelor. Din relatările apărute în presă reiese că premierul i-a propus preşedintelui să cumuleze alegerile pentru Parlamentul European cu cele prezidenţiale, undeva în mai sau iunie 2014. Eu însă cred că o asemenea negociere nu trebuia sugerată. Cu Traian Băsescu nu trebuie negociat. Traian Băsescu trebuie suspendat de Parlamentul României! Şi românii îl vor demite, vor vota covârşitor pentru plecarea sa de la Cotroceni. Nu putem să anulăm, prin asemenea gesturi politice, circa 16 milioane de voturi”, a declarat vicepreşedintele PNL.

În opinia lui Frunzăverde, Parlamentul României trebuie să dovedească faptul că este instituţia fundamentală a democraţiei, respectând Constituţia, cu precizarea că există temei constituţional pentru suspendarea lui Traian Băsescu.

Modul în care Traian Băsescu s-a comportat în campania electorală reprezintă principalul temei pentru o posibilă suspendare, urmată de inevitabila demitere. A urmat condiţionarea scurtării mandatului de demisia Parlamentului, de către un preşedinte respins de către peste şapte milioane de oameni, la care se adaugă alte milioane care au ales o majoritate în Parlament de aproximativ 60%, conform legii în vigoare, pe care Traian Băsescu a promulgat-o şi care a apărut, ca atare, într-un context pe care tot Traian Băsescu l-a generat“, a mai amintit Sorin Frunzăverde.

Acesta a precizat că Alianţa Dreptate şi Adevăr s-a rupt tot din cauza preşedintelui în exerciţiu. „Iar dacă vom cădea, din nou, în diferite lamentări de genul – ce va spune Europa? – eu cred că Europa nu va spune nimic, pentru că Europa respectă votul, deoarece Europa este rezultatul votului unei majorităţi din cei care participă la un scrutin electoral. Prin urmare, şi clasa politică din România trebuie să respecte votul, respectând şi Constituţia. Trebuie să terminăm, o dată pentru totdeauna, cu gâlceava interminabilă, cu vrajba politică sădită între noi şi cu statul acesta poliţienesc, iar Parlamentul poate să facă acest lucru”, a precizat vicepreşedintele PNL.

Sorin Frunzăverde a ţinut să amintească şi faptul că la fel, în mod democratic, mai trebuie modificată Legea referendumului şi aducerea acesteia în europenism, „pentru că niciunde nu există prag electoral“.

Flavius Rotariu



Comentarii 17

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De maine, cod portocaliu de ninsoare in Caras Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertizarea meteorologică întră în vigoare de sâmbătă, de la ora 6 a dimineții, și este [...] mai multe »
Anul viitor pe vremea asta avem Centru Civic nou
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spune că există această şansă şi promite granit şi andezit în locul actualelor [...] mai multe »
Nera, afectata de o microhidrocentrala din Serbia?
CARAŞ-SEVERIN - O microhidrocentrală din Serbia ar putea lăsa Nera fără apă în zona localităţilor Pârneaura, [...] mai multe »
Sangele este asemenea unui medicament
REŞIŢA - Devine cu atât mai preţios cu cât este nevoie de el în mod constant, motiv pentru care şi medicii care [...] mai multe »
Politia de frontiera, la Prefectura: Deschide usa!
REȘIȚA - Nu, nu s-a întâmplat nicio nefericire, iar oamenii legii au venit în Palatul Prefectural pentru un moment [...] mai multe »
De la droguri, la taieri de arbori, totul a fost pus pe tapet
CARAŞ-SEVERIN - O nouă şedinţă de colegiu prefectural a pus în discuţie, joi, 13 decembrie, probleme pornind de [...] mai multe »
Reinvie USL? Vela la cinci centimetri de Jivan
CARAŞ-SEVERIN - Nu, nu publicăm niciun sms, doar evidenţiem faptul că cei doi politicieni îşi doresc un dialog [...] mai multe »
Rujeola importata din Ucraina
REŞIŢA - Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin ne-a informat că recent a fost semnalat un caz de [...] mai multe »
Povestea lui Andrei poate fi si povestea ta
REŞIŢA - Plină de neprevăzut, această perioadă, premergătoare Crăciunului, ne pune la încercare dar, mai ales, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou