Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Actorul reşiţean a susţinut o veritabilă lecţie de folclor în faţa unor puşti de clasa a III-a.

Proiectul „Educaţie prin cultură cu tineri și pentru tineri“, derulat de câţiva ani de Centrul pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, a prilejuit vineri, 22 februarie, la Şc.Gim. Nr. 7, o întâlnire culturală a elevilor de la clasa a III-a C, coordonată de înv. Mecheţi Lenuţa, cu actorul Sorin Fruntelată. Acţiunea intitulată „Dragobete/Sf. Valentin“ s-a desfăşurat în cadrul orei de lectură, actorul povestindu-le legenda lui Dragobete. Cu mult şarm, el a intrat în rolul profesorului, iar copiii au interacţionat când acesta le-a solicitat să deseneze la tablă câte o inimă sau să scrie pe bileţele declaraţii de dragoste, pe care le-au rostit la microfon. Actorul a recitat şi un poem de Nichita Stănescu, vorbindu-le şi explicându-le semnificaţia sărbătorii ce se contrapune celei de Sf. Valentin.

„Am venit la această şcoală, a precizat acesta pentru cotidianul nostru, pentru a încerca să le insuflu copiilor dragostea pentru tradiţiile româneşti. Tradiţiile ţin de noi, de spiritualitatea românească şi mai puţin de cele care au fost impuse de media, de Occident, de tot felul de abţibilduri frumos colorate care nu rezistă decât până la prima ploaie. Noi avem tradiţiile noastre, foarte bogate, de care suntem mândri şi pe care trebuie să le dăm mai departe celor care vor veni după noi şi de care abia au auzit“.

Participând la lecţia deschisă de folclor susţinută de actorul reşiţean, directorul adjunct al Şc. Gim. Nr. 7, Rodica Vesa, a subliniat: „Am desfăşurat o activitate extracuriculară pe care noi şi elevii o iubim foarte mult. Copiii au fost încântaţi şi foarte receptivi. Mulţumim Centrului pentru toate activităţile pe care le derulează în parteneriat cu noi, la nivelul şcolii, în anul şcolar 2018-2019“.

Manifestarea a fost organizată de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Teatrul de Vest Reșița și Școala Gimnazială Nr. 7, obiectivul proiectului fiind promovarea obiceiurilor și tradițiilor din Banatul de Munte.