Reactualizat la:

Sorin Balu: Abordam meciul cu Poiana la victorie neconditionata

Sorin Balu: Abordam meciul cu Poiana la victorie neconditionata
CARANSEBEŞ – În etapa a VI-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, FC Caransebeș – Fortuna Poiana Câmpina.

Rectifica

„Vom aborda acest joc la victorie, rămâne să vedem dacă și putem, ne-a spus antrenorul Sorin Bălu. Jucătorii mei sunt motivați să învingă Câmpina. Orice fotbalist își dorește să învingă o echipă care are ca obiectiv promovarea.“

Sorin Bălu a făcut o scurtă analiză a evoluției echipei sale: „Dacă este să fac o radiografie a jocurilor pe care le-am disputat până acum, singurul joc de care îmi pare rău foarte tare că nu l-am câștigat este cel de acasă cu Unirea Tărlungeni. Cred că am fi meritat să câștigăm. Și aș ma avea o dezamăgire, legată de meciul de la Timișoara, chiar dacă Poli ne-a dominat clar în prima repriză. Dar, în momentul în care egalezi în minutul 85 și nu știi să gestionezi cinci minute, e frustrant, cel puțin pentru mine ca antrenor. Însă cred că până acum jucătorii noștri și-au făcut datoria, și-au îndeplinit un obiectiv și anume aducerea unei echipe de primă ligă la Caransebeș. Am câștigat patru meciuri în Cupa României, la Lugoj, Târgu Jiu, Motru și acasă cu Metalul Reșița, iar al cincilea, cu CSU Craiova ne-am dorit să-l câștigăm, dar n-am putut. Dar, obiectivul nostru era îndeplinit. Vizavi de meciurile din campionat, noi am jucat patru, în care am obținut o victorie și două egaluri și avem o înfrângere. Până la urmă, nu este un parcurs rău pentru o nou-promovată.“

Partida FC CaransebeșFortuna Poiana Câmpina va fi sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 11, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuș. Biletul de intrare costă 7 lei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Denisa Lucasciuc, bronz la Campionatul European
CARAȘ-SEVERIN - Sportiva Denisa Lucașciuc a reușit să câștige sâmbătă, 17 noiembrie, medalia de bronz la [...] mai multe »
Caransebesul, victorie categorica cu Slatina-Timis
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – AS 2017 Slatina-Timiş 5-0 (1-0), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, pe Stadionul [...] mai multe »
Doana: Speram sa incheiem turul cu doua victorii
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a fost mulțumit de prestația și atitudinea elevilor săi din succesul cu 2-0 în [...] mai multe »
CSM Resita invinge liderul Ligii a III-a
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a câștigat astăzi cu scorul de 2-0 partida din Valea Doamnului cu Șoimii Lipova. [...] mai multe »
Duminica, zi de sah rapid si futsal pentru gugulani
CARANSEBEȘ - Campionatul municipiului Caransebeș de șah rapid are loc duminică, 18 noiembrie, în foaierul Casei de [...] mai multe »
Elevii lui Doana intalnesc liderul
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 14, pe stadionul din Valea Domanului, [...] mai multe »
CSM Resita, dupa puncte la Targu Jiu
REȘIȚA - Echipa de handbal masculin CSM Școlar Reșița va disputa sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 13, un joc în [...] mai multe »
Programul TALENT feminin a ajuns la Resita
REȘIȚA - La sfârşitul acestei săptămâni, 40 de tinere speranţe ale handbalului din Euroregiunea RO 5 vor [...] mai multe »
Reunirea fostilor sportivi, un succes
REȘIȚA - Foștii sportivi, antrenori și conducători ai Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița s-au reunit miercuri, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou