Reactualizat la:

Somerii, fara perspectiva pe piata muncii

Somerii, fara perspectiva pe piata muncii
REŞIŢA – Situaţia se datorează faptului că în ziua de azi nu se mai fac vechile planificări, considerate comuniste.

Rectifica

În ceea ce priveşte calificarea forţei de muncă, în special a şomerilor, Caraş-Severinul s-a orientat mai mult spre domeniile cu căutare pe piaţa actuală, adică spre construcţii, comerţ şi servicii – în care şomerii reuşesc să se angajeze –, urmând să se deschidă şi spre turism, care ar putea constitui viitorul.

Sunt în vizor, într-o primă etapă, cursuri de formare în meseriile de cameristă, recepţioner şi maseur. Şi totuşi cum se poate stabili care sunt meseriile viitorului? Oficialii din domeniu spun că acest lucru este foarte greu mai ales din vina faptului că nu se mai fac planificări, care erau la modă în vremuri de tristă amintire.

Cu alte cuvinte, dacă societăţile nu ştiu ce activităţi vor derula în următorii cinci ani, nu vor şti nici ce angajaţi le vor fi necesari în acele momente. Acesta este motivul pentru care nici instituţiile care formează profesional şomeri nu au cum să ştie care va fi evoluţia pieţei muncii şi în ce direcţie trebuie să se orienteze pentru viitoarele cursuri de calificare pe care le organizează. Mai ales că fiecare curs de calificare presupune o bază materială, dotări, dar şi urmarea unei proceduri de acreditare şi plata a diferite taxe.

Potrivit lui Caius Isac, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin: „Facem prospecţiuni de piaţă, dar nici angajatorii n-au planificări, ca să ştim ce trebuie să facem pentru a pregăti profesional persoanele care să se poată angaja în viitor“.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou