ANINA – Trecutul foarte îndepărtat poate reprezenta viitorul oraşului, prin prisma paleontologilor.
Aşa cum aţi mai putut citi în paginile JCS, recent, au fost aprobate în ședințele consiliului local o serie de perimetre protejate (rezervații paleobotanice), ca un prim pas în conservarea fosilelor și în întemeierea unui nou geoparc. Zilele trecute, comunitatea locală din oraş s-a întâlnit cu participanţii la simpozionul UNESCO „Habitate si biocenoze terestre pennsylvaniene din Euramerica de Sud-Est“.
Au participat paleontologi români și străini, reprezentanți ai autorității locale conduşi de primarul Gheorghe Românu, profesori, funcţionari ai primăriei și elevi. Întâlnirea s-a centrat pe o serie de prezentări asupra patrimoniului paleontologic si geologic al Aninei și pe maăsurile de conservare a acestuia.
Participanţii au considerat că patrimoniul paleontologic, geologic și istoric al Aninei este cheia dezvoltării de viitor a orașului. Simpozionul a fost organizat de către conf. univ. dr. ing. Mihai E. Popa, de la Universitatea din București alături de studenții Facultății de Geologie și Geofizică. Participanții străini care au luat parte la întâlnirea de la Anina provin din Marea Britanie, Slovenia, Turcia, Serbia, Germania – specialiști paleontologi și geologi.
Muzeul de Paleontologie din Anina găzduiește un patrimoniu unic, reprezentat de o parte a vechii colecții a Trustului de Cărbuni Anina şi de colecții personale, fiind amenajat în clădirea din cartierul Steierdorf asociată cu Forumul German.