REŞIŢA – Deşi sună paradoxal, medicii tind să spitalizeze cât mai puţin timp pacienţii.
De fapt, nu economia pe care ar putea să o facă în ceea ce priveşte utilităţile este principalul motiv, ci faptul că, psihologic şi mai ales fiziologic, pacientul îşi revine mai bine fiind tratat ambulatoriu. Una dintre cele mai dure realităţi arată şi că, astfel, rata infecţiilor intraspitaliceşti scade.
„Pacienţii mor, şi în România dar şi în oricare stat al Uniunii Europene sau al lumii, din pricina infecţiilor intraspitaliceşti. Asta şi din cauză că antibioticele luate după ureche sau prea des afectează tratamentul mai multor boli. Vor muri oameni şi în continuare în toate spitalele din lume din aceste cauze. Numărul de cazuri poate fi redus, dar nu eliminat, pentru că este imposibil. În orice spital, în Caraş-Severin sau în altă ţară, sunt zone septice şi aseptice. Ca atare, orice măsură de securitate nu poate împiedica transferul de microbi. 7% dintre infecţiile declarate «curate» sunt de fapt suprainfectări, în condiţiile unor proceduri stricte. Peste 40.000 de europeni mor anual din cauza infecţiilor intraspitaliceşti“, a explicat dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană.
Medicii acceptă cazurile în care sunt pacienţi care „mor cu zile“, în sensul că se internează pentru o afecţiune oarecum banală şi ajung la deces sau rămân cu sechele în urma unei infecţii contactate pe perioada spitalizării.
„Se moare de clostridium, de stafilococ sau rămân pacienţi fără un membru din cauza osteomielitei. Este anormal să se întâmple aşa ceva, dar aceste lucruri se petrec şi la cele mai celebre clinici din ţară sau străinătate. Am avut cazuri în familie. Infecţiile nosocomiale intraspitaliceşti se raportează anual şi, pentru 2014, peste tot în România cifrele arată foarte bine, avem indicatori foarte buni faţă de media Europei. Asta nu înseamnă că problema nu există şi că trebuie luptat împotriva ei“, a adăugat dr. Luca. Problema a evoluat odată cu utilizarea pe scară largă a antibioticelor puternice, luate de către pacienţi fără prescripţie de la specialist. Această situaţie a dus şi la tratamentul tot mai dificil al TBC-ului, în sensul că, deşi se iniţiase o procedură potrivit căreia anumite antibiotice „de rezervă“ erau strict folosite în cazurile de TBC (în aşa fel încât corpul să nu fie adaptat cu ele), procedura nu a fost respectată.
„Unii medici aplică tratamente care sunt corecte în esenţă dar fără să fie respectate procedurile nescrise. E totuşi o meserie liberală şi medicul răspunde pentru ceea ce face. Pacienţii îşi administrează singuri medicamente sau nu respectă scheme terapeutice. E o practică medicală reală şi bacteriile «se învaţă» cu acest sistem. E o realitate pe care trebuie să o combatem, dar nu cred că o vom putea eradica. O soluţie este cea spre care tinde şi sistemul sanitar românesc, legat de infecţiile intraspitaliceşti, şi anume reducerea timpului de spitalizare şi tratamentul ambulatoriu care nu va afecta calitatea actului medical“, a mai explicat directorul DSP Caraş-Severin.