Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La Reşiţa, evenimentul a fost precedat de acţiuni derulate, zilele trecute, în şcoli, urmate apoi de o zi a porţilor deschise la Centrul Militar Judeţean. Şirul de manifestări a culminat vineri, 25 octombrie, cu o adunare solemnă, derulată sub cupola CMJ, la care au fost prezenţi, alături de cadre militare, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi municipale.

Evenimentul a cuprins Intonarea Imnului Naţional, ceremonialul religios, citirea cuvântului premierului şi Ordinul ministrului de resort, a mesajului şefului de stat major asupra evenimentului, alocuţiunile oficialităţilor, ce au continuat cu prezentarea unui scurt istoric al semnificaţiei zilei, vorbindu-se totodată şi despre intrarea Armatei Române în Banat, în anul 1919.

A.M.