Reactualizat la:

Șoferi beți depistați de polițiști la volan, în weekend, în Timiș

Șoferi beți depistați de polițiști la volan, în weekend, în Timiș © foto: arhiva
Scris de Raoul Jurchela - Dosare penale pe numele a doi șoferi în vârstă de 30 și 47 de ani, în Timiș. Ei sunt cercetați penal, după ce au fost prinși că au urcat băuți la volan. Cel mai tânăr avea o alcoolemie de aproape 1,40 la mie.

Primul dintre conducătorii auto, cel de 47 de ani, a fost depistat de polițiști sâmbătă, în Săcălaz. Se afla la volanul unui autoturism în momentul în care a fost oprit pentru un control. Mirosea a alcool, iar oamenii legii l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul aparatului a fost de 0,94 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.

Cel de-al doilea conducător auto, în vârstă de 30 de ani, a fost oprit în trafic duminică după-masă, în Calea Lipovei din Timișoara. Individul mirosea puternic a alcool și avea o alcoolemie foarte mare în aerul expirat.

„La data de 15 septembrie a.c., în jurul orelor 17:07, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control, pe calea Lipovei din municipiu, un autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1.39 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Ambii conducători auto s-au ales acum cu dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Echipa Ministerului Sănătății, la Timișoara. DSP Timiș a luat probe din blocurile afectate pentru a se determina dacă mai este în aer substanța letală
Ministerul Sănătății a trimis miercuri, 20 noiembrie, o echipă la Timișoara, după tragedia din blocurile din [...] mai multe »
Povestea tragică a femeii care a murit otrăvită în blocul de pe Miorița 8. Crina locuise pe stradă și a reușit să își pună ordine în viață
Poveste impresionantă a femeii de 29 de ani care și-a pierdut viața la numai două zile după ce fiul său s-a stins, [...] mai multe »
Protest în fața Filarmonicii Banatul cauzat de proiectul de reabilitare a clădirii Capitol
Circa 30 de angajați ai Filarmonicii „Banatul” din Timișoara au protestat, miercuri la prânz, în fața [...] mai multe »
Bicicletă furată în toiul nopții, din fața unui bloc din Timișoara
O altă bicicletă a fost furată din Timișoara. Hoții au dat atacul în zona Facultății de Construcții, de unde au [...] mai multe »
Se închide circulația pe Emil Zola
Atenție șoferi! Circulația se va închide pe strada Emil Zola pentru terminarea lucrărilor de asfaltare. mai multe »
O lună de evenimente pentru marcarea a 30 de ani de la Revoluția din 1989
Primăria Timișoara finanțează o lună de evenimente pentru a comemora aniversarea a 30 de ani de la Revoluția din 1989. mai multe »
Încă o bâlbă a autorităților: niciun locatar din blocul evacuat de pe strada Vaida Voievod nu s-a întors acasă
Poticniri ale autorităților în cazul blocului evacuat, luni, pe strada Vaida Voievod. Deși marți după-masă [...] mai multe »
O singură ofertă pentru construcția noii maternități de lângă Spitalul Județean Timișoara
Se vorbește de aproximativ 10 ani despre o nouă maternitate la Timișoara, lângă Spitalul Județean. După ani și [...] mai multe »
CJ Timiș caută altă firmă pentru a deszăpezi aproximativ 230 de kilometri de drum, în zona Făgetului
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș spun că sunt pregătiți de iarnă în ceea ce privește deszăpezirea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou