Reactualizat la:

Soarele va rasari si pe ulita celor din Toplet

Soarele va rasari si pe ulita celor din Toplet
TOPLEŢ – După ce timp de patru ani şi-au desfăşurat activitatea pe unde au putut, cei din Primăria Topleţ se mută în casă nouă.

Rectifica

În perioada următoare, primarul comunei Topleţ, Ilie Haşcă, va semna contractul de finanţare pentru un proiect european, în valoare de 40.000 de euro. Banii vor fi folosiţi pentru repararea acoperişului căminului cultural din comună.

„Aveam nevoie de aceste fonduri europene, iar dacă nu ne va ajunge suma de 40.000 de euro, vom contribui şi noi, numai să vedem gata acoperişul, căci ne plouă în cămin, iar apa s-a infiltrat în pereţi. După ce vom termina aceste reparaţii, vom zugrăvi pereţii şi ne vom apuca de treabă şi la căminul din Bîrza, care este mult mai cochet decât cel din Topleţ, dar care are nevoie de pardoseală nouă. Multă vreme am avut ghinioane, şi nu am reuşit să prindem nici o finanţare europeană, dar iată câ până la urmă le rezolvăm încet pe toate”, ne-a declarat primarul Ilie Haşcă.

Comuna Topleţ s-ar putea transforma într-un mare şantier în viitorul apropiat, după ce a fost inclusă în Masterplanul apă şi canal al Consiliului Judeţean. „Avem două reţele de apă la Topleţ. Una veche şi alta inaugurată în anul 2006. Prin includerea noastră în acest masterplan, sperăm să reuşim realizarea sistemului de canalizare în comună. După acest pas, ne-am dori şi asfaltarea drumurilor principale, care nu sunt rele, dar care au nevoie de un covor asfaltic nou”, a explicat Haşcă, care nu şi-a ascuns bucuria că, în curând, se va muta împreună cu echipa sa din primărie în casă nouă. „În ultimii patru ani ne-am desfăşurat activitatea în două locaţii, la Căminul cultural şi la şcoală. Nu am avut altă soluţie, aşa că a trebuit să ne adaptăm rapid. Mă bucur că, în sfârşit, vom avea sediul nostru, care va fi inaugurat în această primăvară”, a mai precizat Haşcă.

În 2010, imobilul în care-şi avea sediul Primăria Topleţ a fost retrocedat proprietarilor de drept. Lucrările pentru construirea noului sediu au demarat imediat, însă din lipsa banilor acestea nu s-au încheiat nici până azi.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Două medii de 10 la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Emoţii mari marți, în jurul prânzului, pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii [...] mai multe »
Să mai comanzi pizza?
REŞIŢA - În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile şi sesizările referitoare la prospeţimea mâncărurilor [...] mai multe »
S-au mai dat bani pentru Custom Reşiţa
REŞIŢA - Iar primarul Ioan Popa a invitat pe toată lumea, de la consilieri la reşiţeni, să meargă în număr cât [...] mai multe »
Ministrul Finanţelor trage primarii de mânecă?
CARAŞ-SEVERIN - Unele primării din judeţ au primit adrese prin care li se atrage atenţia că există riscul să [...] mai multe »
Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI - Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către [...] mai multe »
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou