REȘIȚA – Dacă săptămâna viitoare mai ninge pe Muntele Semenic, pasionaţii sporturilor de iarnă pot schia deja
În 27 august 2015, în calitate de asociat al SC SCHILIFT, Consiliul Judeţean a acordat 300.000 de lei cu titlu de ajutor de minimis pentru nivelarea şi curăţarea pârtiei „Slalom Uriaş“ de pe Muntele Semenic şi pentru repararea instalaţiei electrice a teleschiului, în vederea obţinerii autorizaţiei ISCIR pentru omologarea pârtiei. Lucrurile au decurs bine, în sensul că pârtia a fost curăţată de bolovani, nivelată, finisată, iar în momentul de faţă este pregătită pentru schi. „La instalaţia electrică am decis să nu facem compromisuri pentru că de aceasta depinde în mod direct siguranţa turiştilor. A fost îmbunătăţită cu fibră optică pentru a ne ajuta la monitorizare, încercăm să conectăm camerele video şi la internet. Oricum, amenajarea pârtiei a fost dificil de realizat din cauza compoziţiei solului şi a unor situaţii neprevăzute, dar constructorul a reuşit până la urmă“, ne-a spus Viorel Başag, reprezentantul Consiliului Judeţean în AGA SCHILIFT. Potrivit lui Başag, autorizaţia ISCIR va fi obţinută în cursul săptămânii viitoare, documentaţia în acest sens fiind deja făcută.
În apropierea pârtiei, lângă releu, s-a amenajat şi o parcare de 200 de locuri. „Turistul când vine îşi lasă maşina sus şi poate pleca cu schiurile pe pârtie. Era nevoie de parcare, pentru că una dintre cele mai mari probleme de pe Muntele Semenic este aceea a parcărilor. Ca să putem intra pe o piaţă deja competitivă trebuie să începem să oferim servicii profesionale şi complete. De aceea, am şi amenajat pârtia în aşa fel încât să se poată schia pe ea şi când zăpada are 30-35 de cm. “ ne-a mai spus Viorel Başag. La ora actuală, pe pârtie este zăpadă, însă mai trebuie să ningă puţin ca să se poată schia. „Slalom uriaş“ este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Banatul Montan. Pârtia are o lungime de 1200 de metri, altitudinea de plecare fiind la 1435 de metri.