REŞIŢA – Hoţii de fier vechi din municipiu fură în continuare capacele albastre de canal. Numai că acestea nu sunt din fontă, ci din material compozit, ele neavând valoare ca fier vechi.Devenit un fenomen, atât în Reşiţa, dar şi în alte comunităţi, furtul capacelor de canal l-a făcut pe primarul Mihai Stepanescu să solicite o colaborare cu instituţiile cărăşene pentru stoparea acestuia. „Pe lângă capacele din fier sau fontă, la Reşiţa se fură, probabil din neştiinţă, şi cele din material compozit. Instituţia Prefectului Caraş-Severin a dat avize, care au stat la baza primirii autorizaţiilor pentru cele 21 de firme care se ocupă cu colectarea de fier vechi, multe dintre ele nefiind din Reşiţa. Cred că ar trebui o mai mare prudenţă în acordarea acestor avize“, a precizat Mihai Stepanescu.
Primarul Reşiţei a solicitat Instituţiei Prefectului o întâlnire pe această temă, dar şi întocmirea un proiect de hotărâre în Consiliul local care să cuprindă o serie de măsuri atât împotriva celor care fură aceste capace sau le distrug, cât şi pentru administratorii firmelor care colectează asemenea obiecte
„Din păcate, degeaba se fac controale, pentru că prima firmă controlată le anunţă pe celelalte“, a mai precizat primarul Reşiţei. Înlocuirea permanentă a capacelor aduce prejudicii municipalităţii, pe lângă pericolul ca cetăţenii să cadă în gurile de canal descoperite. Având în vedere amploarea fenomenului, primarul Mihai Stepanescu a făcut un apel la toţi factorii implicaţi, în timp ce firmele de colectare a fierului vechi urmează să fie mult mai serios controlate. Există o parte dintre aceste firme care acceptă să primească respectivele capace care sunt sparte în prealabil şi ascunse printre alte materiale feroase.
Flavius Rotariu