Reactualizat la:

Singuri pe drumul luat de ape

Singuri pe drumul luat de ape
Scris de Ionel Ivaşcu - GÂRNIC – Atunci când plouă, partea carosabilă o ia la vale. La nivel de judeţ, e linişte şi pace.

 (1 comentariu)

Rectifica

Drumul Comunal 49, care leagă satul Padina Matei de Moldova Nouă, s-a surpat în două locuri. Acum o lună, pământul a „plecat” pe la kilometrul 8, unde drumul face o buclă în formă de U. Comisia de la nivelul comunei a venit la faţa locului, a întocmit proces verbal şi raport de sinteză, după care au fost alertaţi cei de la judeţ. „Am făcut adrese spre Apele Române, ISU Semenic, Prefectură, Consiliu Judeţean. N-am primit răspuns de nicăieri”, aflăm de la primarul Nicolae Tismănaru. Alunecarea de teren ameninţa să ia şi parapeţii de pe marginea drumului. Oamenii Primăriei i-au folosit pentru a semnaliza surparea şi în prezent în zonă se circulă pe un sens.

Duminică, forţa naturii a lovit din nou la km 5 al drumului, făcând o fisură care se cască pe zi ce trece. Până miercuri, aceasta s-a întins pe vreo 40 de metri. Primăria a pus indicatoare şi a sesizat din nou judeţul. Fără rezultat însă şi parcă nu surprinde, de vreme ce şi vechile sesizări aşteaptă răspuns. „Mă gândesc că ar fi bine să vină proiectantul la faţa locului ca să vedem ce-i de făcut şi cu ce bani. Am consultat Monitorul Oficial cu privire la fondurile pentru calamităţi, iar comuna Gârnic nu apare”, încheie primarul. Natura însă poate lovi iar şi nu ştie cum se mişcă lucrurile în judeţ.

 



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
N-avea nici buletin, dar era urmarit national
GLIMBOCA - Poliţiştii din Oţelu Roşu au reuşit să prindă, duminică, un adolescent care era dat în urmărire [...] mai multe »
Resita a dat startul curateniei de primavara
REŞIŢA - Municipalitatea încearcă să responsabilizeze inclusiv cetăţenii şi promite că după încheierea [...] mai multe »
Dincolo de Grindeanu, bombele sunt in spitale
CARAŞ-SEVERIN - Tatăl premierului Grindeanu este unul dintre cei 57 de martori din scandalul diplomelor de la Şcoala [...] mai multe »
Nu exista buget pentru Stramtura
FÎRLIUG - Fîrliugenii sătui să-și rupă mașinile pe drumurile din zonă i-au cerut primarului o soluție. mai multe »
Justitia caraseana, in cifre si indicatori
REȘIȚA - Zilele trecute, la Reșița a avut loc ședința de bilanț a instanței județene. mai multe »
Vreti pamant in Caras-Severin? Statul va ajuta sa cumparati
CARAŞ-SEVERIN - Ministerul Agriculturii pregătește o finanțare care să vină în sprijinul producătorilor agricoli [...] mai multe »
Salvat de pompieri dintr-un bazin la Ciclova
CICLOVA MONTANĂ - Nu este vorba de vreun petrecăreț nocturn, ci de un cățeluș mai curios, care s-a gândit să [...] mai multe »
Primele vedete confirmate pentru Poiana Lupului
GĂRÂNA - Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, ajuns la cea de-a 21-a ediţie, se va desfăşura, în [...] mai multe »
Scrieti talentul in rime si versuri
CARANSEBEŞ - Casa de Cultură „George Suru”, sub egida Primăriei Municipiului Caransebeș, organizează [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou