Reactualizat la:

Simona Halep și-a asigurat poziţia de lider până la Australian Open

Simona Halep și-a asigurat poziţia de lider până la Australian Open
Liderul mondial Simona Halep, cap de serie numărul unu, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Shenzhen, din China, şi şi-a asigurat astfel poziţia pe primul loc în clasamentul WTA până la turneul de Grand Slam de la Australian Open.

Rectifica

Halep s-a impus, în optimi, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2, în faţa chinezoaicei Ying-Ying Duan, numărul 91 mondial. Partida a durat o oră şi 39 de minute.

„Am ştiut că trebuie să stau foarte bine pe picioare, să-mi găsesc ritmul, să stau aproape de linia de fund şi să deschid unghiurile. Nu a fost uşor, deşi am câştigat următoarele două seturi. A fost un meci greu. Am foame de trofee, dar deocamdată nu mă gândesc la titlu. Trebuie să dau totul la meciul următor şi să încerc să câştig”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi Aryna Sabalenka din Belarus, locul 73 WTA.

În urma calificării în sferturile de finală ale competiţiei din China, Halep va rămâne pe primul loc mondial până la Australian Open, turneu programat în perioada 16-29 ianuarie, unde va fi, în premieră, cap de serie la un turneu de Grand Slam. Singura jucătoare care ar fi putut să o mai întreacă pe româncă era Caroline Wozniacki, în cazul în care Halep nu s-ar fi calificat în sferturi, iar daneza ar fi câştigat turneul de la Auckland.

Prin accederea în sferturile turneului de la Shenzhen, Halep şi-a asigurat 13.121 de dolari şi 60 de puncte în ierarhia de simplu.

Tot miercuri, Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul 4 şi locul 43 WTA, a obţinut calificarea în sferturi la Shenzhen, după ce a învins-o, cu scorul de 4-6, 6-1, 6-2, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, numărul 96 mondial.

SURSA: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Ştiri sportive
Liderul mondial la tenis, Simona Halep are hernie de disc
Simona Halep a anunțat, marți pe site-urile de socializare că are hernie de disc. mai multe »
Şansă mare pentru Wozniacki! Ce înseamnă abandonul Simonei de la Beijing în lupta pentru numărul unu mondial
Abandonul în faţa lui Ons Jabeur, în primul tur de la Beijing, e echivalent pentru Simona Halep cu pierderea a 640 de [...] mai multe »
Germania va organiza EURO 2024. Anunţul făcut de UEFA
Germania va organiza Campionatul European de fotbal din 2024. Anunţul a fost făcut de UEFA, joi. Germania a mai [...] mai multe »
Serena Williams a decis să pună punct sezonului său
Serena Williams, jucătoarea care miercuri, 26 septembrie, împlineşte 37 de ani, a decis să pună punct sezonului [...] mai multe »
Simona Halep va debuta marţi la Wuhan
Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) va debuta la Wuhan marţi, 25 septembrie, în jurul orei 16:00, într-o partidă în [...] mai multe »
Două ţări rivale vor să organizeze în comun Jocurile Olimpice
Liderii coreeni Kim Jong-un şi Moon Jae-in au decis să înainteze o propunere comună de a găzdui Jocurile Olimpice [...] mai multe »
Scandal la US Open: Serena Williams s-a certat cu arbitrul
Serena Williams (36 de ani) a provocat un scandal monstru în finala US Open, pe care a pierdut-o în favoarea lui Naomi [...] mai multe »
Patru românce vor lua startul în calificările de la US Open
Ultimul Mare Şlem al anului debutează cu tabloul principal pe 27 august, dar calificările încep pe 21 august. În [...] mai multe »
Simona Halep a câștigat din nou turneul Rogers Cup din Canada
După ce a învins-o în finala de la Roland Garros, Simona Halep a trecut din nou de Sloane Stephens în finala de la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou