Reactualizat la:

Şi totuşi se modernizează calea ferată Caransebeş-Arad

Şi totuşi se modernizează calea ferată Caransebeş-Arad
CARAȘ-SEVERIN – Dezbaterile privind impactul asupra mediului au loc în 30 iulie 2019, atât la sediul CFR Caransebeş, cât şi la Primăria Constantin Daicoviciu.

 (2 comentarii)

Rectifica

Agenția Națională pentru Protecția Mediului supune atenţiei publicului raportul privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată și a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă pentru proiectul „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”. Tipul deciziei posibile luate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu. În Caraş-Severin, totalul structurilor de pod CF peste cursuri de apă se ridică la şase. Cea mai scurtă structură din județul Caraş-Severin are lungimea de 5 metri, iar cea mai lungă are 30 de metri.

Compania CFR vrea de ani de zile să modernizeze calea ferată care leagă Caransebeşul de Timişoara şi de aici mai departe spre Arad. Parte a unuia dintre coridoarele europene de cale ferată, traseul va oferi viteze de deplasare între 120 şi 160 de kilometri la oră.

Tronsonul Caransebeș – Lugoj – Timișoara face parte din Magistrala CF 100 (București – Orșova– Caransebeș – Timișoara Nord – Jimbolia) și are o lungime de circa 98,3 kilometri, fiind dat în exploatare în anul 1876 și electrificat în anul 1975.

Nu se ştie când va fi finalizată investiţia, cert este că CFR a scos la bătaie 13 milioane de lei doar pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru acest proiect. Durata contractului este de 15 luni de la data atribuirii, iar suma alocată 13,023 milioane de lei, fără TVA.

În Caraș-Severin, dezvoltarea reţelei feroviare este considerată importantă, măsuri dedicate acestui obiectiv fiind incluse în mai multe documente de planificare teritorială, Consiliul Judeţean dând deja certificatul de urbanism pentru această lucrare. Poate că ANPM va da avizele necesare, mai ales că secţiunea de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad face parte din coridorul Orient/Est mediteranean (unul dintre cele nouă coridoare ce alcătuiesc subreţeaua centrală europeană de transport, parte integrantă a TEN – T), iar pentru a fi competitivă în cadrul întregii rețele europene de transport, tronsonul trebuie modernizat la anumite standarde.

Nina Curiţa



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Raportul despre 10 august, declasificat de ministrul Vela!
CARAȘ-SEVERIN - Așa cum a promis la instalarea în funcția de ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a [...] mai multe »
Praf în ochi pentru mâna care încă îţi dă să mănânci!
REŞIŢA - În condiţiile în care piaţa metalurgică traversează o perioadă de criză fără precedent pe plan [...] mai multe »
Directorul Ambulanței, reținut pentru 24 de ore!
REȘIȚA - Medicul Adrian Truică află astăzi dacă va mai sta în arest sau va pleca acasă! Șeful Ambulanței [...] mai multe »
Ambulanţele Primăriei nu sunt gratis
REŞIŢA - Printr-o decizie a Primăriei Reşiţa, s-au stabilit tarifele de închiriere pentru cele două ambulanţe [...] mai multe »
Trebuie să te hotărăşti pe ce adresă vrei să votezi permanent
REŞIŢA - Cetăţeanul supărat că nu a putut să voteze în Lunca Pomostului, unde s-a mutat, fiindcă figura pe [...] mai multe »
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Cod portocaliu de vânt puternic prelungit în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Încă de aseară, de la ora 21.00, ANM a transmis o avertizare de vânt puternic în judeţ, cu viteze [...] mai multe »
Şcoala Pittner va fi reabilitată
REŞIŢA - Clădirea de patrimoniu, cunoscută de reşiţeni ca Şcoala Pittner, va fi restaurată, urmând să aibă [...] mai multe »
Prefectul speră la „drumuri negre“ şi iarna aceasta
REŞIŢA - Matei Lupu a anunţat că va face controale, pentru a se asigura că drumarii cărăşeni sunt pregătiţi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou