REŞIŢA – În vreme ce familia lui Constantin Lucaci nu ştie nimic, maestrul şi-ar fi prezentat intenţia de a pune arteziana la dans pe acorduri simfonice. Aproape nefuncţională din cauza a trei decenii de uz şi a unor „fuşăreli“ tehnice, inima cinetică a Reşiţei încă pulsează dezbateri.
„La ora aceasta, din subsolul fântânii se scot vechile instalaţii, ne spune primarul Ioan Popa. Eu am intrat în fântâna cinetică în iulie anul trecut, la o lună după ce am fost primar, curgea din toţi rărunchii. Şi când spun asta, imaginaţi-vă un fel de cascadă care curgea în momentul în care ea funcţiona. De ce? Pentru că instalaţia a fost făcută acum vreo 35 de ani, pe nişte ţevi foarte groase, foarte mari, cu nişte pompe uriaşe, cu nişte debite calculate bine la acea vreme. Însă puţină lume ştie ce s-a întâmplat de fapt pe timpul proiectării. Fântâna aia trebuia să aibă două cuve mult mai mari în diametru decât cele existente acum, şi din cauza faptului că atunci când au intenţionat să facă cuvele au ajuns şi au dat în canalul care vine de pe Doman, care subtraversează Centrul Civic, au redimensionat cuvele, le-au micşorat. Asta a fost o decizie de ultimă oră atunci. Şi cum instalaţia de apă era proiectată cu pompe, cu ţevi, cu reductoare, cu absolut tot, au găsit de cuviinţă o chestie tipic românească, pentru ca apa să nu stropească în afara fântânii, au «gâtuit» debitul de apă de pe ţevi, l-au închis efectiv mecanic, lucru care a dus practic presiunea de apă prin acest sistem, lucru care a dus la forţarea pompelor. Erau două pompe de 75 kw, şi o dată la doi, trei ani se ardea motorul la fiecare dintre ele, pentru că lucra în suprasarcină. Eu am găsit fântâna cu o singură pompă. Una nu mai exista, era dusă la reparaţii şi n-au mai adus-o. Funcţiona în acelaşi sistem şi, din cauza faptului că curgea apă peste tot, era o umiditate foarte mare în atmosferă acolo, au pus nişte tubulaturi care să schimbe aerul înăuntru în fântână. Lucru care a generat disfuncţionalităţi la tot felul de materiale, elemente mecanice şi legături“.
„Am adus un inginer din Timişoara (…) şi i-am spus: „Dom’le ce facem, o regândim? Hai s-o regândim», continuă edilul. Şi atunci ţevile cu diametru de 300, de oţel netratat, care sunt toate ruginite, le vom înlocui cu ţevi şi flanşe de inox, cu garnituri normale, în loc de o pompă de 75 kw vom avea patru de câte 15 kw, iar asta ne va da independenţă de jet de apă. Adică sistemul făcut pentru acea perioadă era extrem de ingenios. La un moment dat, de pe frontul principal, mai înalt, cu două laterale, muta jetul de apă printr-o jucărie mecanică în partea cealaltă, cu două arcade care se închid şi se deschid. Noi vom putea să le comandăm prin pompe diferite. Cu ajutorul unui calculator, le vom putea face să meargă mult mai uşor decât până acum, inerţia va fi mult mai mică, vom porni şi opri jeturile mai rapid. Şi eu m-am gândit şi aici doamna Mihăiescu are un semn de întrebare, ca seara, după ora 9.00, 30 de minute pe zi, am vorbit şi cu maestrul Sabin Păuţa, să identificăm cinci, şase piese de muzică simfonică, agreabilă, cunoscută, în care fântâna vă putea face un joc de apă, lumină şi sunet. În foarte multe locuri în lume am văzut asta şi generează trafic. Adică oamenii se adună la un moment dat acolo, la ora D, pentru că ştiu că începe un program de lumini, filmează cu copiii, cu bunicii şi aşa mai departe“.
Cum s-a frânt aripa îngerului
La ideea că ar fi necesar acceptul autorului, Ioan Popa a răspuns că a auzit povestea asta, doar că autorul a decedat. „Are familie, a ripostat arhitectul Ioana Mihăiescu. Eu nu sunt de acord ca această fântână să aibă alt joc de jeturi de apă decât cel pe care l-a promovat sculptorul. Fântâna nu este un ansamblu de ţevi care aruncă apă într-un bazin, şi jocul de apă să creeze sculptura! Ea însăşi este o sculptură, o operă de artă, premiată în 1985 cu un premiu internaţional. E un om despre care s-a auzit în lumea asta, şi în acest fel s-a auzit şi despre Reşiţa şi România. Intervenţia pe o operă de artă eu nu o voi promova şi nu o voi susţine niciodată. Sunt doar un fir de iarbă, dacă în spatele meu vor creşte şi alte fire, va fi un efect. Dacă nu, fântâna va cânta orice. Familia a fost consultată, a spus că niciodată domnul Lucaci nu a intenţionat ca această fântână să aibă vreun alt simbol decât acela al aripilor uriaşe de înger cu jeturile de apă şi legătura între pământ şi cer pe care o face cu jetul de apă central. Şi o fântână de o asemenea anvergură, de o asemenea proporţie nu poate arunca în aer nişte jeturi firave pe muzica lui Strauss, pe ritmuri molatece şi aşa mai departe“.
Primarul Reşiţei şi-a continuat pledoaria: „Dacă nu făceam o intervenţie pe partea tehnică a fântânii, într-un an, doi, ea nu mai funcţiona. Oricum nu mai funcţionează în întreg. Tija de la braţul de înger din stânga este ruptă, iar braţele nu mai funcţionau. În ultimii doi ani au stat pe loc, din cauza acestei tije care le ghida. Eu acum trebuie s-o schimb! Foarte multe dintre diuzele de apă nu mai funcţionează pentru că s-au desprins pătrăţele de mozaic şi le-au înfundat. Va trebui deci să intervenim şi pe partea de cuve. Vara apa avea mătasea broaştei. Am comandat şi un sistem de purificare a apei cu clor, anti-alge şi pH, care va trata continuu apa care circulă prin fântână. Altfel, vom avea broaşte în ea. În timpul zilei, va funcţiona exact ca şi înainte, pentru că aşa o va comanda programul. Ceea ce eu am vrut să fac au fost cele 30 de minute pe seară. Dacă nu se doreşte, nu vrea familia, nu vrea Uniunea Artiştilor, nu facem, gata, nu-i problemă. PLC-ul ăla poate să funcţioneze într-un singur fel sau în mai multe. Noi dacă vrem putem să-i punem să cânte şi «Căţeluş cu părul creţ». Eu am cerut opinia tot unui om remarcabil din punct de vedere al muzicii în oraşul Reşiţa, maestrul Sabin Păuţa. Dacă se consideră că nu e adecvat, nu facem şi gata. Dar eu refac fântâna, aia fac!“.
Voi spălaţi mătasea
Ioana Mihăiescu a contraatacat încă o dată: „Repararea fântânii, ventilarea ei şi scoaterea mătăsii broaştei, ăsta este rolul vostru, al acestor generaţii şi al viitorimii: să întreţineţi, prin reparaţii, ceea ce ne-au lăsat valoros ceilalţi“. Adevărata dezvăluire a venit însă tot de la primar, la finalul discuţiei: „Ceea ce ştiu eu, şi poate să ne confirme reşiţeanul nostru care e şeful Filarmonicii din Iaşi, este că în discuţii cu domnul Lucaci, când era încă în viaţă, domnul Lucaci i-a arătat partituri de muzică simfonică şi-şi dorea să se întâmple aşa ceva. Omul ăsta e viu, e la Iaşi, puteţi să-l sunaţi, puteţi să-l întrebaţi“.
„Foarte interesant e că familia sculptorului nu ştie de acest lucru, i-a răspuns Ioana Mihăiescu care, împingând lucrurile la extrem, a spus: „Eu nu sunt de acord ca Monei Lisa să i se pună mustăţi!“.