Reactualizat la:

Si tatii schimba scutece, nu-i asa?

Si tatii schimba scutece, nu-i asa?
REȘIȚA – De luna viitoare intră în vigoare obligaţia de manifestare efectivă a grijei paternale.

Rectifica

Potrivit unei directive europene, de la 1 martie a.c., ambii părinţi vor fi obligaţi să-şi ia concediu pentru îngijirea nou-născutului. Astfel, cel puţin o lună din totalul concediului de creştere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept.

Cât timp tatăl preia responsabilităţile, mama merge la muncă şi nu mai primeşte în respectiva perioadă indemnizaţia de creştere a copilului. Pe de altă parte, tatăl beneficiază de acest drept, calculat ca 75% din media veniturilor nete, realizate în cele 12 luni dinaintea naşterii copilului.

Această reglementare se aplică pentru copiii născuţi după 1 martie 2012. Indemnizaţia de creştere a copilului nu poate depăşi 3.400 de lei şi, până acum, putea fi încasată doar de unul dintre părinţi.

„Această directivă este destul de ciudată, ţinând seama de realitatea economică românească, în condiţiile în care nu toţi taţii români sunt angajaţi. Înainte de a fi devenit o obligaţie, taţii trebuie educaţi să îngrijească nou-născuţii, deoarece instinctele  materne sunt greu de transmis acestora. Nu există o educaţie de acest gen în România, iar, ca în multe alte probleme româneşti, se pune căruţa înaintea cailor. Se doreşte implementarea unui act normativ fără o pregătire prealabilă. Sunt mamă şi nu cred că această directivă ar fi trebuit adaptată la sistemul românesc de valori“, a precizat Maria Zvarici, preşedinta Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Caraş-Severin.

Flavius Rotariu

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou