Reactualizat la:

Și gugulanii vor avea Casă de Pensii

Și gugulanii vor avea Casă de Pensii
Scris de Nina Curița - CARANSEBEȘ – Demersurile inițiate de senatorul liberal Marcel Vela în sprijinul pensionarilor din zona Caransebeș încep să dea roade.

 (1 comentariu)

Rectifica

Senatorul a cerut în mai multe rânduri Ministerului Muncii și Justiției Sociale reînființarea unui punct de lucru al Casei Județene de Pensii Caraș-Severin la Caransebeș, care să vină în sprijinul miilor de pensionari din municipiu și zonele învecinate, de pe văile Timișului, Bistrei, Sebeșului și Cernei, nevoiți să facă drumuri lungi și costisitoare până la Reșița. Iată că la mai bine de un an de la prima solicitare a lui Vela, Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin dă semne că vrea să rezolve problema unui punct de lucru al instituției la Caransebeș. În acest sens, Casa a solicitat recent municipalității caransebeșene sprijin pentru identificarea unui spațiu corespunzător, la început doar pentru organizarea de audiențe cu pensionarii, cei de la Pensii sugerând chiar un spațiu disponibil pe strada Vasile Alecsandri 12, din zona centrală a Caransebeșului. Trebuie precizat că, încă din 2015, Consiliul Local oferise un spațiu Casei de Pensii pentru un punct de lucru, în incinta Primăriei sau pe strada Vasile Alecsandri, însă inițiativa nu s-a mai concretizat, iar pensionarii au fost nevoiți să se deplaseze la Reșița.

„Județul Caraș-Severin s-a format în 1968 din două județe și are una din cele mai mari întinderi din țară. Dacă punem la socoteală și infrastructura de transport foarte deficitară, este aproape imposibil ca un bătrân bolnav sau cu handicap să poată strabate distanțe așa mari pentru a-și depune un dosar de pensionare. Este un pas mic, dar care trebuie continuat și la Almăj, Moldova Nouă sau Oravița, inclusiv cu oficii de procesare a dosarelor de pensionare. Voi reveni cu solicitări și pentru celelalte zone din județ și sper să fie aceeași înțelegere”, a declarat, pentru Jurnal CS, senatorul PNL Marcel Vela.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Zilele Reşiţei se anunţă incendiare
REŞIŢA - Pe scenă vor urca, de la Elena Gheorghe, până la Ansamblul Centrului pentru Persoane Vârstnice Reșița. mai multe »
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou