Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – 14 trenuri de călători vor circula suplimentar din 25 decembrie până în 5 ianuarie, pe rute ce fac legatura între Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară, iar unele garnituri cu trafic redus vor fi anulate.

Potrivit CFR, în intervalul menţionat se vor suplimenta cu vagoane trenurile care circula pe cele mai folosite rute, din Bucureşti spre Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Suceava şi Vatra Dornei. De asemenea, trenurile care fac legatura între staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane.

Pentru călătoriile dus-întors, pasagerii au reduceri de 10%, 25% în baza cardului TrenPlus, şi între 10% şi 25% cu Minigrup de 2-5 persoane, această ofertă fiind valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin vineri, duminică şi în ziua plecării trenului.

Agenţiile de voiaj CFR vor avea program obişnuit de lucru în 23 şi 30 decembrie şi program între orele 08.00 si 15.30 în zilele de 24, 27, 31 decembrie şi 3 ianuarie. În 25, 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie, agentiile de voiaj CFR vor fi închise.

Călătorii pot obţine informaţii despre circulaţia trenurilor de pe pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, precum şi la numerele de telefon 021/9521 (în trafic intern) şi 021/3145528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti).