Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În această săptămână, în sfârşit, s-a ales preşedintele Consiliului Judeţean. Unii s-au întrebat de ce nu am dat picanterii de la alegerea preşedintelui; am preferat să dăm doar informaţia, nu şi circul, şi aşa judeţul ăsta este cam de circ.

La ce să mai dăm şi înţepăturile dintre PSD şi PNL? Să scriem despre cum striga Coajă să se spună în plen cum a votat împotriva componenţei comisiei de validare, ca să se ştie că el nu a ţinut cu PSD? Să amintim cum stătea Mocioalcă planton la uşa cabinei de vot de ieşeau toţi pesediştii bâlbâiţi? Sau poate să imortalizăm preţioasele filosofii de pe hol ale lui Purea care, odată la patru ani, îşi aminteşte că e cărăşean din Almăj, iar atunci când vine ţipă, spunându-le cărăşenilor să le fie ruşine dacă nu ştiu cine e Paul Purea? Ori să povestim despre jocul întortocheat al trădărilor de principii şi interese? Pentru ce?

În ceea ce priveşte cele două formaţiuni politice, PSD şi PNL, niciuna nu este cu adevărat câştigătoare. O avea PNL-ul cinci oraşe câştigate, dar nu are judeţul. O avea PSD-ul Consiliul Judeţean, dar e obligat la diverse trocuri cu PMP şi cu Bona de la UNPR. Aşa că şi Mocioalcă şi Vela sunt atât învinşi, cât şi învingători.

Şi ca să revenim la preşedintele Consiliului Judeţean,  de joi nu mai e vorba de Silvică sau de „băiatul cu suflet bun“ cum tot îi spun apropiaţii, îndeosebi mămoşii din PSD. Oficial este Silviu Hurduzeu, omul care va conduce judeţul patru ani de acum încolo, detaşându-se de Nelu. După ce în primul discurs, sincer de altfel,  i-a spus „Nelu, ţi-a ieşit“, de azi încolo trebuie să îi spună „Nelu, trebuie să deschizi uşi la Bucureşti. Primarii ăia ce ne-au adus voturi aşteaptă bani pentru investiţii. Promisiunile tale ca şef de listă la CJ, privind drumurile şi locurile de muncă, trebuie îndeplinite“. Şi asta pentru că dacă la final de mandat nu se schimbă decât faptul că şi preşedintele şi judeţul au mai îmbătrânit patru ani, cel blamat va fi el, Silviu Hurduzeu, şi nu Ion Mocioalcă.

În cealaltă tabără, Marcel Vela trebuie să se adune şi să îşi adune liberalii, pentru că la toamnă vin alte alegeri. Iar în PNL nu este cel mai uşor lucru de făcut, liberalii mai mereu au avut tendinţa de a se distruge din interior. Cumva va trebui să repare greşeala de a-şi anunţa demisia din Consiliul Judeţean., iar asta  nu o poate face demisionând de la şefia PNL. Dacă se uită în ograda PSD, va putea vedea că Mocioalcă a fost învins ani de zile în cursa pentru şefia CJ, a pierdut de nenumărate ori alegerile prezidenţiale, dar nu a demisionat, ci şi-a adunat partidul. Adică exact ce trebuie să facă acum şi Vela. Care, în plus, ar putea fi curios să afle dacă Tabugan ştia de alunecarea de peşte al lui Bona, pentru că atunci acel protocol nu mai are sens.

Despre cei doi vicepreşedinţi ai judeţului o să mai auzim. Să sperăm că Popovici, de care nu se ştiu foarte multe, iar din ce se ştie nu toate sunt bune, va confirma în sens pozitiv. Iar Mihai Bona poate rămâne vicepreşedinte dacă îl lasă UNPR-ul. Poate că va ajunge şi şef la Direcţia Silvică, însă nu cred asta pentru simplul motiv că, dacă lui Mocioalcă nu îi prea plac perdanţii din propriul partid, de ce i-ar fi pe plac trădătorii altora? Altfel spus, picanteriile din fruntea CJ abia încep. Până acum a fost preludiul.

Cât despre Caraş-Severin ce să zic? Este un judeţ frumos tare. Dacă trăia Caragiale, se muta la noi…

 

Foto: sweetflirt.ro