Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este concluzia trasă de subprefectul Sebastian Purec, în contextul în care există medici pe care-i interesează mai mult să ia banii pacienţilor, decât să aştepte după cei de la buget.

Vechile policlinici de stat care funcţionau pe lângă spitale sunt acum pline de cabinete medicale. Problema e că, deşi aceste spaţii sunt sau au fost cândva publice, unele dintre cabinetele de acolo funcţionează mai mult ca afaceri, urmărind să scoată profit imediat din consultaţii şi alte servicii, decât să aibă contracte cu Casa de Sănătate, şi să-i scutească pe pacienţi de la cheltuieli. Ei, bine, o asemenea problemă există şi la Caransebeş, consilierul local Valentin Dascălu aducând-o zilele trecute în vizorul autorităţilor judeţene. Mai ales că medicii închiriază sau cumpără în condiţii avantajoase spaţii de la municipalitate, în virtutea interesului public de care unii medici uită atunci când vine vorba de relaţia cu pacienţii.

„O problemă pe care noi am ridicat-o şi la nivelul Consiliului Local, dar nu s-a rezolvat încă, este aceea de a obliga medicii care deţin cabinete medicale în incinta spitalului, respectiv fosta policlinică a spitalului, să aibă contracte cu Casa de Sănătate pentru ca să poată să deconteze şi pentru persoanele care se duc, pentru pensionarii care au nevoie de aceste consultaţii, cum ar fi Oftalmologie, ORL, unde nu există decât cu plată şi nu au contract cu Casa, explica Valentin Dascălu. Menţionez că aceste spaţii sunt ale Consiliului Local după noua lege, unii le-au cumpărat, şi ca atare şi Consiliul Local, şi Casa de Sănătate ar trebui să-i oblige pentru acest lucru“.După cum bine consemna subprefectul Sebastian Purec, cabinetele medicale sunt, astăzi, un fel de SRL-uri. Potrivit lui Laurenţiu Mărţuică, medicul şef al CJAS, cabinetele medicale respective nu pot fi obligate să încheie contracte cu Casa. Dar autorităţile locale din Caransebeş care le dau medicilor spaţiile necesare funcţionării ar putea lua frâiele în mâini şi le-ar putea impune anumite condiţii. „În incinta Spitalului Caransebeş aveţi societatea civilă medicală prin care îşi desfăşoară activitatea 18 medici de specialitate în diverse specialităţi, toate sunt cabinete de ambulator, a explicat Mărţuică. Mai departe, pentru alte specialităţi care nu sunt acoperite sau nu au contract cu Casa, noi nu putem obliga pe nimeni prin lege, este Legea 95/2006 republicată. În momentul în care un medic de o anumită specialitate intră în acel spital, intră cu acordul dvs, spaţiul îl ia de la dvs. Tot ceea ce puteţi solicita este de la dvs, dvs sunteţi deţinătorul spaţiului şi îi puneţi la dispoziţie acelui medic un spaţiu în care să funcţioneze. Medicina este o profesie liberală, medicul poate să aleagă unde şi cum funcţionează. Dacă se consideră atât de bun încât nu are nevoie de niciun contract, poate să funcţioneze cum doreşte, este lege!“.