Reactualizat la:

Si-au dat seama de starea drumurilor…

Si-au dat seama de starea drumurilor…

REŞIŢA – Concluzia întâlnirii dintre primarul Reşiţei şi prefectul judeţului este că toată lumea e nemulţumită. Starea deplorabilă a drumurilor cărăşene şi în special cea a celor din municipiul de pe Bârzava a început să fie evidentă chiar şi pentru autorităţi.

Rectifica

Astfel, între Octavian Ţunea, prefectul judeţului, şi Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, a avut loc o întâlnire în urma căreia s-au stabilit direcţiile de acţiune în acest sens.

„Octavian Ţunea este nemulţumit de starea drumurilor din Reşiţa, mai ales că ne aflăm în pragul deschiderii sezonului estival iar turiştii, pentru a ajunge în staţiunile din împrejurimile municipiului, traversează oraşul. În plus, această situaţie creează un disconfort şi pentru locuitorii Reşiţei“, se arată într-un comunicat emis de Instituţia Prefectului.

„Infrastructura rutieră poate dezvolta o zonă turistică sau o poate îngropa. Ori drumul din zona Minda este un dezastru“, sublinia reprezentantul Guvernului în teritoriu, după ce a luat act de faptul că mai mulţi reşiţeni şi locuitori ai judeţelor limitrofe s-au plâns de starea drumurilor din urbea cu palat prefectural. Şi chiar dacă prefectul judeţului s-a declarat nemulţumit de starea drumurilor, potrivit municipalităţii, primarul Reşiţei este cel care a luat iniţiativa întâlnirii pe această temă – la care au participat şi cei de la Hidroconstrucţia şi AquaCaraş –, pornind de la veşnicele lucrări ISPA, a căror amprentă de muncă făcută de mântuială apasă greu pe străzile urbei.

Şi dacă reşiţenii ar fi vrut să răsufle uşuraţi, pentru că vârful sezonului ar fi pus punct lucrărilor ISPA, iată că „s-a analizat situaţia şantierelor din prezent şi a termenului solicitat de constructor, de prelungire a finalizării lucrărilor ISPA cu maximum 107 zile“, se arată într-un comunicat emis de municipalitate.

Cât despre drumurile folosite de turişti, potrivit aceluiaşi document: „Zona Stavila – Minda, respectiv Lend, vor fi reparate şi parţial modernizate în următoarele două săptămâni, urmând ca după finalizarea ISPA, cele mai multe porţiuni de carosabil, dar şi suprafeţele pietonale să fie modernizate integral, pe bani proprii şi bani europeni. Primăria Reşiţa este preocupată de acest proiect care a creat multe probleme în municipiu (desfăşurarea lucrărilor, opriri de apă, praf, zgomot) şi vine în ajutorul celor răspunzători, informând totodată Instituţia Prefectului despre posibilităţile locale, în condiţiile în care instituţia noastră nu a beneficiat de bani din rectificările bugetare în 2011“.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou