Reactualizat la:

Îşi aşteaptă subvenţia

Lapte Lapte
REŞIŢA – Zilele trecute am primit la redacţie o sesizare cu privire la faptul că unul dintre producătorii de lapte din judeţ, nu a primit subvenţia pentru laptele livrat centrelor de colectare autorizate.

Producătorul agricol, din Dalboşeţ, afirmă faptul că, dânsul a dus lapte la centrele de colectare, dar subvenţia nu i-a intrat pe cardul bancar. Această situaţie, mai spune el, durează de câteva luni. Una dintre explicaţiile producătorului de lapte a fost aceea că în localitate ar fi un alt procesator cu acelaşi nume de familie, iar el crede că s-a făcut o confuzie.

Pentru a afla mai multe amănunte, am discutat cu specialiştii din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Caraş-Severin, instituţia care acordă subvenţia cu pricina. După datele furnizate de producătorul de lapte, serie de buletin si număr de casă, în documentele agenţiei nu există nici o cerere, nici o documentaţie care să ateste că persoana în cauză a solicitat subvenţia. Personalul ne-a precizat faptul că producătorul de lapte este rugat să contacteze Inspectorul zonal, pentru a remedia situaţia. Reprezentantul în teritoriu va întocmi toate acetele necesare, în aşa fel încât persoana în cauză să poată primi, aşa cum se cuvine, subvenţia.

Mianda Mladin

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Cetatea de foc se va regenera prin artă
REŞIŢA - Este vorba despre un proiect pentru care municipalitatea şi-a dat mâna cu lumea artei, pentru a da culoare [...] mai multe »
A fost tăiată panglica la Cardiologia renovată
REŞIŢA - Nu e vorba de vreo inaugurare decât, poate, de o inaugurare a normalităţii în secţia de Cardiologie a [...] mai multe »
Au înflorit scările Semenicului
REȘIȚA - Scheletul Hotelului Semenic, în ale cărui cioburi din ferestre se oglindeşte, scăldată în soare, [...] mai multe »
Cui nu-i place cu autobuzul, să aştepte… încă 3 ani, tramvaiul!
REŞIŢA - Asta a fost replica unor concetăţeni, la fel de nervoşi ca toţi cei care au stat, marţi dimineaţă, ca [...] mai multe »
Învățăturile lui Moromete… din Caraș-Severin
RĂCĂȘDIA - Când tinerii fug de viața la țară ca dracul de apa sfințită, bătrânii rămân să țină steagul [...] mai multe »
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Au zburat pe drumurile judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Weekendul a fost unul încărcat pentru poliţiştii rutieri cărăşeni care ne spun că au fost la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou