Reactualizat la:

Si asociatiile folosesc munca la negru…

Si asociatiile folosesc munca la negru…
Scris de A.M. - REŞIŢA – Potrivit celor de la ITM, în Caraş-Severin sunt în derulare 60.101 contracte de muncă. Luna noiembrie a anului trecut a însemnat însă în Caraș-Severin, din punct de vedere al sănătății și securității în muncă, și 12 accidente de muncă, soldate cu decesul a patru persoane.

Rectifica

Controalele făcute de inspectorii de muncă în luna noiembrie a anului care tocmai s-a încheiat au scos la iveală două cazuri de folosire la negru a forţei de muncă în judeţul nostru: o asociaţie de proprietari şi o firmă care se ocupă cu comercializarea produselor petroliere. La fiecare dintre acestea lucra, fără forme legale, câte o persoană, motiv pentru care cei doi angajatori au fost amendaţi cu câte 10.000 de lei.

Au fost efectuate 207 controale, 104 dintre ele în domeniul relaţiilor de muncă, iar celelalte 103 în cel al securităţii şi sănătăţii, amenzile aplicate totalizând 88.500 de lei. Ponderea, la capitolul amenzi, o deţin relaţiile de muncă, unde totalul a fost de 59.500 de lei, pentru cele două cazuri de contract de muncă neîntocmit în formă scrisă, pentru nerespectarea repausului săptămânal, pentru derularea de activităţi de mediere fără autorizare etc.

În ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, amenzile aplicate au cumulat 29.000 de lei, fiind date în principal pentru neefectuarea controlului la angajare şi a celui periodic, pentru amenajarea necorespunzătoare a schelelor, pentru lipsa instruirii lucrătorilor, pentru nepurtarea echipamentului individual de protecţie etc.

Intervalul a fost unul nefericit la capitolul accidente de muncă. Au fost raportate nu mai puţin de 12 asemenea incidente, patru dintre ele soldate cu deces, iar opt cu incapacitate temporară de muncă. Pentru remedierea neregulilor găsite cu prilejul controalelor, au fost luate 227 de măsuri cu caracter obligatoriu, urmând ca inspectorii de muncă să urmărească modul în care acestea sunt îndeplinite.

Câţi mai suntem?

În aplicaţia Revisal, la angajatorii cărăşeni figurează 53.849 de salariaţi activi, respectiv 60.101 contracte individuale de muncă în derulare (dintre care 52.809 pe perioadă nedeterminată, iar 7.292 pe perioadă determinată). Pe lângă salariaţi, figurează în evidenţe şi 416 zilieri. Au fost de asemenea înregistrate 19 contracte colective de muncă şi un act adiţional de prelungire a duratei de valabilitate a unui astfel de document.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Logaritmi si razboaiele Bacalaureatului
CARAŞ-SEVERIN - La Istorie absolvenţii de liceu au avut de rezolvat subiecte despre conflicte, revoluţii şi crize [...] mai multe »
Parada de produse banatene de casa
REȘIȚA - La solicitarea Ministerului Agriculturii, miercuri a avut loc o întâlnire a producătorilor agricoli din [...] mai multe »
Circulatie inchisa intre Resita si Carasova
CARAŞ-SEVERIN - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara informează participanţii la trafic că în [...] mai multe »
Consilierii vor viteza. Primarul le-a redus-o!
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa doreşte reducerea vitezelor în oraş, dar consilierii locali afirmă că Reşiţa este [...] mai multe »
Primarul Resitei: S-au invatat toti sa intinda mana
REŞIŢA - Un proiect cu privire la darea în administrare proprie a şcolilor a încins spiritele în Consiliul Local [...] mai multe »
Cate 3000 de euro pentru 36 de caraseni
CARAŞ-SEVERIN - Luna aceasta, cei care au aplicat pentru programul de subvenţionare a roşiilor au primit deja banii. [...] mai multe »
Masina in flacari la Ticvaniu Mare
TICVANIU MARE - Panică marți în comuna cărășeană, după ce un autoturism a fost cuprins de flăcări. A [...] mai multe »
Lux fara apa. La Resita
REȘIȚA - Reșițenii disperați de praful, noroiul și mizeria lăsate de Hidroconstrucția pe străzi își strigă [...] mai multe »
Caras-Severinul, sub cod portocaliu
CARAŞ-SEVERIN - Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu în cinci județe, unde [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou