Reactualizat la:

Și a fost prima noapte de Custom

Și a fost prima noapte de Custom
REȘIȚA – Reşiţa este de aseară, din nou, capitala rock-ului. Aflat la a doua ediţie, Custom Reșița aduce pe scena amenajată în aer liber pe platoul din Poiana Golului artişti consacraţi din străinătate, dar și din România.

 (4 comentarii)

Timp de 3 zile, Poiana Golului răsună de hituri rock și pop-rock, precum și de alte piese noi pe care trupele invitate la acest festival le-au pregătit publicului. Vineri seara, în prima zi de Cusotm, au urcat pe scenă trupele Camera 101, Rockabella, Gândul Mâței, Altar, Celelalte Cuvinte, dar și celebrități mondiale precum Doro sau cei de la The Rasmus. Pe lângă muzica pe acorduri de chitare și spectacolul de lumină, organizatorii au pregătit activități diverse în aer liber pentru amatorii de de tatuaje, facepainting, tir cu arcul și beer pong.

Muzica și buna dispoziție sunt cuvintele de ordine la Custom Reșița, festival ce se adresează tinerilor, dar și celor mai puțini tineri. Custom Reșița își deschide porțile zilnic de la ora 14:00, dar spectacolele vor începe de la ora 18:00 și se vor încheia târziu în noapte. Sâmbătă vor concerta pe scena din Poiana Golului Dimitri`s Bats, Baby Elvis, Melting Dice, Alternosfera The Massive Wagons și celebrul John Newman.

Ștefan Moraru

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Au zburat pe drumurile judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Weekendul a fost unul încărcat pentru poliţiştii rutieri cărăşeni care ne spun că au fost la [...] mai multe »
Anul ăsta n-avem lavandă la Caraşova!
CARAȘOVA - Imaginea superbă din câmpul de lavandă de la Caraşova a fost imortalizată anul trecut, de atunci, [...] mai multe »
Hurduzeu: Vreau ca cei 26, 5 milioane lei să se vadă în drumuri
CARAŞ-SEVERIN - Anul acesta, bugetul alocat reparaţiilor la drumurile judeţene este cel mai mare din ultimii ani! mai multe »
Hunedorenii îşi imprimă bani falşi ca să cumpere caii cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Peste o sută de bancnote false, de 50 şi 100 de euro, au fost descoperite de oamenii legii în urma a [...] mai multe »
Iniţiere în cultura regenerării urbane prin artă
REŞIŢA - Primăria Reşiţa organizează marţi, 16 iulie 2019, între orele 11.00 – 16.00, în sala de şedinţe de [...] mai multe »
Gardul viu din Dragalina, tuns de primar
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii care au trecut prin Parcul Dragalina la orele dimineții au avut parte de o prezență [...] mai multe »
Popa vrea să interzică antenele 5G la Reşiţa
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean spune că măsura, adoptată deja şi de alte mari oraşe ale lumii, este [...] mai multe »
Chimigeriu: Se vrea externalizarea serviciului de salubritate!
CARANSEBEȘ - Directorul Transal Urbis, operatorul de transport și salubritate din Caransebeș, Ovidiu Chimigeriu, a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou