Reactualizat la:

Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele

Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI – Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către o femeie de 62 de ani din comuna Eftimie Murgu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către ginerele său.

Intervenind la cele sesizate, polițiștii au stabilit faptul că în după-amiaza zilei de 23 iunie, în timp ce se aflau la domiciliul comun, o femeie în vârstă de 40 de ani și părinții acesteia cu vârste de 62, respectiv 65 de ani, ar fi fost agresați fizic de către soțul femeii, un bărbat de 45 de ani, aflat sub influența alcoolului. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi deținut la domiciliu trei arme de vânătoare și muniția aferentă, fiind membru vânător al AJVPS Caraș-Severin. Totodată, acesta ar fi pierdut permisul de port armă cu aproximativ două săptămâni în urmă.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, fiind emis ordin de protecție provizoriu. Oamenii legii i-au ridicat cele trei arme de vânătoare și muniţia aferentă, până la finalizarea anchetei.

L.A.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
O carte importantă pentru istoria Caransebeşului
CARANSEBEŞ - Cu prilejul aniversării centenarului Unirii Banatului cu România, istoricul Constantin Brătescu şi-a [...] mai multe »
19 posturi pentru… 3.000 de şomeri
CARAŞ-SEVERIN - Cei peste 3.000 de şomeri cărăşeni au parte, zilele acestea, de o ofertă de nerefuzat. Angajatorii [...] mai multe »
De Ziua Banatului, oaspeții Reșiței au fost primiți cu steagul Banatului
REŞIŢA - La 100 de ani de la intrarea primilor militari români în Banat și la mai bine de trei secole de la [...] mai multe »
Accident cu cinci victime, pe centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - O persoană de 72 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui grav [...] mai multe »
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou