Reactualizat la:

Sfinxul din Banat, descoperit la Bucova

Sfinxul din Banat, descoperit la Bucova
CARAŞ-SEVERIN – De-a lungul timpului, prof. Florin Roiban, din Oţelu Roşu, a realizat o serie de fotografii inedite, care înfăţişează formaţiuni stâncoase, denumite „sfincşi” şi descoperite în peregrinările sale prin Banatul de Munte.

Una dintre aceste formaţiuni, aflată în apropiere de Bucova, comuna Băuţar, poartă numele de „Sfinxul lui Roiban”, sau „Sfinxul din Banat“. Ciobanii din zonă îi spun „Piatra Caprei”, deoarece, în tradiţia orală a locului, se povesteşte că pe vârful ei urcau caprele negre şi dansau. În peregrinările sale, prof. Florin Roiban a observat că, văzută dintr-un anumit unghi, această stâncă seamănă cu o căciulă de dac, ba, mai mult, o anumită porţiune aflată la baza vârfului aduce chiar cu o faţă de dac – ochi, nas şi barbă –, şi prin urmare a botezat-o „Sfinxul din Banat“.

Florin Roiban consideră că această formaţiune stâncoasă este un monument al naturii, care ar trebui protejat de autorităţi şi, de ce nu, am spune noi, valorificat din punct de vedere turistic. La baza Sfinxului, există o grotă, a cărei fotografie prof. Florin Roiban ne-a promis că ne-o va trimite, aşa cum ne va dezvălui, în curând, şi alte formaţiuni stâncoase descoperite în călătoriile sale.

S. Berger

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou