Reactualizat la:

Sfarsit de saptamana cu amenzi

Sfarsit de saptamana cu amenzi
REŞIŢA – Poliţiştii rutieri cărăşeni şi cei de ordine publică au aplicat sute de contravenţii, în urma acţiunilor organizate în perioada 28-30 iunie a.c., cu aparatele de supraveghere video pe raza întregului judeţ.

Oamenii legii au aplicat 282 de sancţiuni contravenţionale şoferilor care au încălcat normele legale referitoare la circulaţia pe drumruile publice. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, respectiv 204 sancţiuni. Cinci şoferi au rămas şi fără carnet, trei dintre ei pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare iar restul pentru alte încălcări.

În cadrul acţiunilor au fost constatate opt infracţiuni, din care trei reprezintă conducerea unui autovehicul de către persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, trei – conducerea de autovehicule neînmatriculate, una – conducerea unui autovehicul de către o persoană având permisul suspendat şi una – conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare pe raza întregului judeţ.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou