Reactualizat la:

Sfarsit de an cu basme si donatii

Sfarsit de an cu basme si donatii
REŞIŢA – Astfel a încheiat anul 2012 Biblioteca Orăşenească Tata Oancea din Bocşa, în ultimele zile lucrătoare.

Rectifica

Biblioteca Orăşenească Tata Oancea din Bocşa şi-a deschis porţile inclusiv în zilele dintre Crăciun şi Revelion, respectiv joi şi vineri, 27 şi 28 decembrie, de la 9.00 la 17.00, respectiv de la 9.00 la 13.00. Chiar şi atunci, pragul bibliotecii a fost trecut de cititori. „În aceste două zile au trecut pragul instituţiei 16 utilizatori, majoritatea pensionari.

Aceştia au împrumutat cărţi asigurându-şi lectura până după sărbători, adică până după data de 7 ianuarie, de Sf. Ion, spune Gabriela Şerban, managerul instituţiei. Au ales beletristică, lecturi uşoare, de recreere, dar şi carte religioasă, o surpriză plăcută pentru cititorii noştri fiind volumele primite – tot la sfârşit de an – în dar de la colaboratorul nostru din Argeş, dl Cristian Zamfir, volume educative pe teme religioase“. Printre cei care au trecut pragul bibliotecii s-au numărat şi patru elevi, care au solicitat bibliografie şcolară: Mihai Eminescu, Emil Gârleanu, Vasile Alecsandri, basme şi poveşti.

Tot în cele două zile de sfârşit de an au trecut pragul bibliotecii preotul dr. Daniel Crecan, fidel cititor al volumelor din fondul nostru de documente, precum şi tânărul consilier local Ovidiu Creţan, un nou cititor şi utilizator al serviciilor bibliotecii. Tot în aceste zile un alt colaborator, reşiţean de astă dată, dl Biriescu Ioan, a donat bibliotecii bocşene aproximativ 100 de volume pentru îmbogăţirea şi completarea fondului de carte“, a mai precizat Gabriela Şerban.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu gasesc nicio scuza firmelor de deszapezire
CARAŞ-SEVERIN - Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, a spus că intervenţiile de pe drumurile [...] mai multe »
Metoda Accidentul, varianta… politistul
CARAŞ-SEVERIN - Vechea metodă de înşelătorie face noi victime prin inventivitatea escrocilor, care se dau şi [...] mai multe »
Cei afectati vor fi rebransati la civilizatie
CARAȘ-SEVERIN - Asta după de căderile masive de zăpadă care au lăsat localități fără curent electric și [...] mai multe »
La Resita, cucerirea puterii a avut un pret
REŞIŢA - Asta a spus Gelu Voican Voiculescu la 29 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Invitat la Reşiţa [...] mai multe »
Hurduzeu: Sa-i transmiteti multumiri dlui Raed Arafat
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, prefectului Matei Lupu vizavi de [...] mai multe »
100.000 de lei: motiv de incrancenare in Consiliul Judetean
CARAŞ-SEVERIN - Pentru că s-au luat anumite sume de bani şi de la primării cu edili liberali, consilierii judeţeni [...] mai multe »
653 de copii din Caras-Severin au primit ghete noi
CARAŞ-SEVERIN - Campania umanitară „Ghetuţele lui Moş Nicolae“, organizată de Episcopia Caransebeşului prin [...] mai multe »
Incet-incet, Caransebesul iese de sub nameti
CARANSEBEȘ - Chiar dacă străzile principale sunt aproape la negru, multe din cele secundare sunt în continuare [...] mai multe »
S-o iau in buzunare si s-o duc acasa?
REŞIŢA - Asta se întreba Ioan Popa, primarul Reşiţei, vizavi de zăpada care a generat şi nemulţumiri. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou