Reactualizat la:

Sfantul Nicolae aprinde lumina Resitei

Sfantul Nicolae aprinde lumina Resitei
REŞIŢA – Cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, în data de 6 decembrie, în municipiul Reşiţa va fi aprins iluminatul festiv, moment marcat printr-un spectacol artistic dedicat copiilor şi organizat de Primăria Municipiului Reşiţa.

 (1 comentariu)

De la ora 17.30, în Centrul Civic al municipiului, elevi ai unităţilor de învăţământ din Reşiţa vor susţine un program de colinde şi poezii specifice de sezon, ce va fi urmat de un recital al corului „Menestrelul” al Palatului Copiilor şi Elevilor. În plus, municipalitatea reşiţeană a pregătit mai multe surprize pentru cei mici, după cum se arată într-un comunicat remis redacţiei.

„În acest an, administraţia locală a achiziţionat unele elemente decorative noi (ţurţuri luminoşi, furtun luminos, şir luminos, steluţe 3D, capiteluri stâlpi, figurine pentru stâlpi, globuri pentru brad). De asemenea, o serie de decoraţiuni au fost realizate, în regie proprie, de Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local. Elementele decorative noi au fost montate alături de cele existente din anii anteriori pentru a conferi o notă festivă oraşului, în apropierea sărbătorilor de iarnă”, se mai arată în documentul citat.

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou