Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În sfârşit, vremea bună a deschis sezonul asfaltărilor în municipiu. Iar în paralel cu lucrările de reabilitare a drumurilor derulate de către Serviciul pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, au început şi cele derulate de către firmele cu care Primăria Reşiţa a încheiat contracte.

La sfârşitul săptămânii trecute au demarat lucrările de frezare a carosabilului în apropierea fostului depou de tramvaie. Acestea continuă zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, iar constructorul estimează că acestea vor fi încheiate până în 20 aprilie, după cum se arată într-un comunicat remis redacţiei. Circulaţia va fi restricţionată parţial.