REŞIŢA – Premiera spectacolului „Porni Luceafărul“ a stârnit un val de emoţii, publicul empatizând la drama geniului eminescian.
În timp ce în ţară, omagierea lui Mihai Eminescu a fost prilej de uşoare ironii pe la colţuri, poetul naţional fiind luat în zeflemea, nu doar în rândul jandarmilor, ci şi al elevilor şi, neaşteptat, al unor ilustre personalităţi ale culturii române, chiar de Ziua Culturii Române, la Reşiţa, se pare că aplauzele spontane în sala de spectacole a Teatrului de Vest au constituit modesta „contribuţie a societăţii în apărarea culturii române“. E mult, e puţin, nu mai contează. Important e că la Reşiţa mai sunt încă oameni care ţin la această cultură, care ne reprezintă în lume ca naţie. Important e că la Reşiţa mai sunt încă oameni care apreciază geniul poetic al lui Eminescu, neegalat deocamdată de nimeni. Important e că la Reşiţa mai sunt oameni care iubesc poezia şi oameni care scriu poezie, după cum, la fel de important e că la Reşiţa oamenii iubesc teatrul şi vin la teatru.
În acest context, curajul regizorului Marius Oltean de a pune în scenă un text din viaţa şi opera lui Eminescu, un text conceput de el, în care versul devine la un moment dat replică, iar mişcarea scenică, expresia, gestul, mimica, degajă poezie pură, imposibil de refuzat, ei bine acest curaj trebuie aplaudat, dincolo şi mai presus de faptul că regizorul nu a avut ce să comunice presei înainte de premieră. Probabil că a avut dreptate, fiindcă spectacolul trebuie vizionat, nu comentat înainte. În spectacol sunt prezentate câteva repere din viaţa lui Eminescu, prietenia cu Ion Creangă şi momentul plecării la Bucureşti pentru a lucra în redacţia ziarului „Timpul“, vizita lui Titu Maiorescu pentru a-l convinge să renunţe la căsătoria cu Veronica Micle, apoi o altă vizită a ilustrului critic la ospiciu şi desigur, secvenţe din povestea de dragoste cu Veronica Micle. Decorurile simple, dar inspirate, evocă spiritul epocii şi sărăcia în care trăit şi a creat poetul, de asemenea costumele, poate cel mai elocvent a fost cel al lui Titu Maiorescu, rol jucat cu aplomb de experimentatul Dan Mirea. Totuşi, la capitolul costume, ca să fim cârcotaşi, deşi, iniţial, maioul Anei-Maria Cizler, care a întruchipat-o cu eleganţă şi sensibilitate pe Veronica Micle, a părut unor spectatori prea contemporan, se pare că a sugerat intimitatea dintre ea şi poet fiindcă, cel puţin, rochia purtată până la final e, totuşi, clasică, iar gri-ul în ton cu drama existenţială a geniului eminescian. Sigur că această intimitate, la o asemenea regie, nu putea fi redată în sutien.
Foarte inspirate au fost replicile alese din scrisori, extrase din corespondenţa purtată de Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Actorii au simţit încărcătura textului, nedisimulându-şi emoţia de a juca roluri atât grele, de a intra în pielea unor personaje atât de importante, personalităţi din istoria culturii române. Poate, tocmai de aceea au reuşit să transmită celor aflaţi în sală emoţii foarte intense, publicul aplaudând spontan replici de genul „Care e contribuţia societăţii în apărarea culturii româneşti?“ (Titu Maiorescu). Am avut de-a face cu un Ion Creangă ca scos din paginile vremii, lui Sorin Fruntelată venindu-i mănuşă rolul, pe care l-a jucat foarte firesc. Sentimentul tragicului, întipărit parcă pe chipul lui Marius Tudor, în rolul titular, a redat, prin însăşi expresia feţei, privire, mimică, dimensiunea clasică a condiţiei creatorului de geniu în epocă. Cât priveşte delicateţea unor posturi intime între Veronica Micle şi Eminescu, aceasta a fost, de asemenea, regizată de aşa manieră încât povestea lor de dragoste a reuşit să redea spiritul romantic al epocii, scenele fiind de mare sensibilitate.
Trebuie apreciat şi curajul directorului Teatrului de Vest de a începe anul cu o asemenea premieră, Florin Gabriel Ionescu meritând şi el aplauze că a inclus-o în programul stagiunii. Ar fi păcat ca acest spectacol să se joace doar în 15 ianuarie şi în 15 iunie, fiindcă nu doar elevii ar fi câştigaţi, ci publicul în general, publicul care obişnuieşte să meargă la teatru pentru a-şi lua doza necesară de sensibilitate.