Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Vineri, 2 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor. O după-amiază târzie de toamnă, şi-o mână de oameni, care, în opinia directorului instituţiei gazdă, Horaţiu Vornica, ţin aprinsă „făclia culturii româneşti“.

Scopul întâlnirii: înmânarea titlului de „Senior al Culturii Caraş-Severinene“ poetului Octavian Doclin, scriitorului, prof. univ. dr. în economie Ilie Cristescu, scriitorului, dr. fil. Ada D. Cruceanu şi prof. univ. dr. ing. Nadia Potoceanu. Despre cei patru „seniori“ au vorbit: criticul literar Gheorghe Jurma, publicistul Titus Crişciu, poetul Nicolae Sârbu şi conf. univ. dr. ing. Florentina Adriana Cziple.

Laudatio pentru poetul Octavian Doclin a fost susţinut de Gheorghe Jurma, cel care remarca că termenul de „senior“ apare în dicţionare, întâi de toate, legat de vârstă, dar că, în evul mediu, acesta era cunoscut ca „stăpânul unui anumit domeniu, a unui teritoriu“, în sens spiritual.

„Eu din acest unghi de vedere privesc lucrurile şi cred că seniorii, cei pe care cineva s-a gândit să-i numească aşa, cel puţin la nivelul judeţului Caraş-Severin, seniorii aceştia sunt proprietarii unor teritorii şi a unor averi spirituale mult mai însemnate decât oricare altă avere sau bogăţie materială. Mai mult decât atât, dacă seniorii, proprietari de nu ştiu ce pământuri sau averi, nu vor dori niciodată să-şi împartă averile cu alţii, aceşti seniori, stăpâni ai averilor spirituale, sunt darnici şi întotdeauna dornici să ofere celorlalţi ceea ce ei au reuşit să obţină, în timp, prin muncă, prin puterea talentului, prin darul de la Dumnezeu sau din alte părţi încă necunoscute nouă“, a explicat criticul.

După acest moment au venit şi mulţumirile, Octavian Doclin mărturisind că averea sa cea mare este „familia, poezia şi… cei cinci câini“, iar Ilie Cristescu a povestit cum în copilărie a fost descurajat de profesoara de limba română să compună versuri, şi cum, tot aceasta, pesta ani, l-a sunat pentru a-l felicita pentru piesa de teatru scrisă de acesta. Doamna Ada D. Cruceanu a primit titlul de „Senior al Culturii“ pentru „întreaga carieră, pentru răspândirea şi promovarea actului creaţiei artistice, dar şi pentru permanenta sa contribuţie la sporirea valorilor din Banatul de Munte“. O altă doamnă care a plecat acasă cu această distincţie a fost prof. univ. dr. ing. Nadia Potoceanu, cea care, deşi nu scrie literatură, a publicat numeroase cărţi, manuale didactice, lucrări şi studii în domeniul tehnicii, şi care prin fundaţia pe care o conduce s-a implicat, de-a lungul anilor, în numeroase proiecte sociale.

Înainte de finalul acestei festivităţi, publicistul Titus Crişciu a dezvăluit publicului că directorul Direcţiei pentru Cultură, Liubiţa Raichici, i-a acordat titlul de „Senior al Culturii“ şi lui Horaţiu Vornica, pentru întreaga sa contribuţie la susţinerea şi promovarea culturii în Caraş-Severin.

De adăugat că acest eveniment face parte din cadrul maratonului cultural „Reşiţa în 10 dimensiuni“, ajuns la cea de-a XXXI-a ediţie, şi care se desfăşoară în perioada 1 – 10 noiembrie. Distincţia „Senior al Culturii“ este conferită de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, iar până acum s-au acordat nu mai puţin de 37 astfel de titluri.

Roxana Bălan Nafiru