Reactualizat la:

Senatul dispare, iar deputaţii se vor numi "reprezentanţi"

Senatul dispare, iar deputaţii se vor numi "reprezentanţi"
Cabinetul Emil Boc a elaborat un proiect de lege privind revizuirea Legii Fundamentale pe care preşedintele Băsescu ar urma să-l trimită Parlamentului pentru aprobare. Textul prevede desfiinţarea Senatului, rebotezarea Camerei Deputaţilor în Camera Reprezentanţilor şi introducerea unor termene limită în care Parlamentul să se pronunţe pe anumite subiecte. În acelaşi timp, proiectul taie din elanul parlamentarilor de a-l suspenda pe preşedinte.

 (8 comentarii)

Rectifica

GuvernulEmil Boc bagă cărbuni în procesul de revizuire a Constituţiei. Executivul a elaborat un proiect de lege privind revizuire al Constituţiei, pe care îl va înainta preşedintelui TraianBăsescu, care ar urma să-l trimită apoi spre aprobare Parlamentului, a anunţat premierul Emil Boc.

„Guvernul a uzat de prevederile constituţionale pe care le are şi a elaborat un proiecte pe care îl va înainta preşedintelui României pe care îl va trimite Parlamentului. Acesta este produsul consultării dintre guvern şi preşedinte, la nivel guvernamental. de aproape o lună de zile ne consultăm cu privire la textul care urmează a fi supus aprobării Parlamentului”, a declarat Boc, la finalul şedinţei de Guvern.

Conform premierului, Senatul va fi desfiinţat, iar Camera Deputaţilor îşi va schimba denumirea în Camera Reprezentanţilor, numărul de parlamentarii fiind limitat la 300.

Totodată, Guvernul a luat la ochi Parlamentul. Şi îî fixează termene fixe pentru a se pronunţa pe diferite subiecte. Astfel în cazul referendumului solicitat de preşedinte,  Parlamentul trebuie să-şi exprime punctul de vedere în cel mult 30 de zile de la solicitarea şefului statului. Procedura de desemnare a premierului nu se schimbă, dar viitoarei Camere a Reprezentanţilor îi este impusă un termen în care aceasta să voteze sau nu cabinetul desemnat: 10 zile. Dacă refuză să o facă, guvernul este considerat neînvestit, iar preşedintele va trebui să desemneze din nou un premier.

Proiectul de revizuire taie şi din elanul Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte. Dacă avizul Curţii Constituţionale va fi unul negativ, acesta devine literă de lege, a anunţat Boc: procesul de suspendare se opreşte în Legislativ.

Se modifică şi termenul în care preşedintele poate dizolva Parlamentul. „Nu se modifică procedura de dizolvare a Parlamentului, ci se reduce doar termenul la 45 de zile, în loc de 60, “pentru a elimina de pe scena politică perioadele de incertitudine”. Se scurtează potenţiala criză politică”, a declarat şeful Guvernului.

În ceea ce priveşte în ceea ce priveşte adoptarea legilor: propunerile legislative vor fi dezbătute şi adoptate în plen în două şedinţe diferite, la 30 de zile distanţă. Practica primei lecturi, a anunţat premierul Boc.

Nici sensibilităţile UDMR nu au fost omise din proiectul guvernamental. „Am introdus în textul Constituţiei care spune că autorităţile publice vor consulta organizaţiile cetăţenilor aparţinând  minorităţilor naţionale în legătură cu deciziile privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale şi  religioase. Este un lucru ce ţine de logica democratică şi de drepturile minorităţilor naţionale”, a spus Boc.

Sursa: Realitatea.net



Comentarii 8

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
DIICOT anunță că oasele descoperite în casa lui Gheorghe Dincă și cele excavate sunt de origine animală!
Diicot a anunțat miercuri, că fragmentele osoase descoperite în locuința lui Gheorghe Dincă sunt de provenință [...] mai multe »
VIDEO | Accident surprins live de camerele de supraveghere: tânără pe trotinetă electrică rănită
O tânără, care se afla pe o trotinetă electrică, a fost lovită în plin de un autoturism, întregul accident a [...] mai multe »
Tânărul împușcat în cap dintr-un poligon al jandarmeriei face primele declarații
Pe patul de spital, tânărul a explicat, pentru o echipă Observator, cum s-a întâmplat să fie împuşcat în cap, [...] mai multe »
Criză de gelozie extremă: o tânără de 24 de ani și-a dat foc în fața iubitului ei
O tânără de 24 de ani din Bistrița Năsăud a suferit arsuri pe 45% din suprafața corpului după ce și-a dat foc [...] mai multe »
Șoferii pot alege perioada de suspendare a permisului, potrivit unui proiect adoptat de Senat
Senatul a adoptat, luni 16 septembrie, inițiativa legislativă prin care șoferii pot alege perioada de suspendare a [...] mai multe »
Tânăr împuşcat în cap de la doi kilometri distanţă cu un glonț tras dintr-un poligon al jandarmeriei
Un tânăr de 22 de ani a fost împușcat în cap de un glonț tras dintr-un poligon al jandarmeriei. mai multe »
Tinere, printre care și o minoră, bătute și forțate să se prostitueze de două persoane din Iași
Două persoane au fost arestate la Iași, fiind bănuite că au bătut mai multe tinere, printre care și o minoră, și [...] mai multe »
Caracal: Jandarmii care și-au făcut selfie cu doi tineri evadați, sancționați cu „atragerea atenției”
Jandarmii din Caracal care și-au făcut selfie cu doi tineri evadați din Centrul Educativ Buziaş, județul Timiș, au [...] mai multe »
Femeie din Brăila, înjunghiată ziua în amiaza mare pe un bulevard din oraș
O femeie a fost înjunghiată pe un bulevard din orașul Brăila. Incidentul s-a produs miercuri și a fost anunțat la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou