Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Blocul Naţional Sindical a iniţiat o campanie de strângere de semnături ca iniţiativă civică pentru modificarea prevederilor actului normativ pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în luna martie 2011.

În judeţul nostru, la doar câteva zile de la începerea acestei mişcări, au fost adunate deja peste 10.000 de semnături, ce doresc să înlocuiască aproximativ o sută de prevederi ale Codului muncii, majoritatea în ceea ce priveşte situaţia angajaţilor.

Iniţiativa federaţiei sindicale este aceea de a aduce peste o sută de schimbări textului respectivului act normativ, cele mai importante fiind legate de contractele pe perioadă determinată şi reglementarea „clauzei de obiectiv de performanţă“.

Prin urmare, schimbările amintite se doresc a fi făcute printr-o iniţiativă civică, un proiect de lege ce să corecteze respectivele „erori“ fiind deja elaborat de o echipă a BNS. Iniţiatorii acestui proiect doresc reducerea perioadei de probă în cazul muncitorilor necalificaţi, mărirea perioadei maxime pentru care se pot încheia contractele pe durată determinată de la trei la cinci ani, abrogarea dispoziţiei ce permite angajatorului să poată dispune suspendarea contractului individual de muncă în cazul reducerii temporare a activităţii, dar şi reglementarea clauzei de obiectiv de performanţă, în sensul că aceasta nu va putea fi motiv de concediere.

„Filiala judeţeană a BNS a strâns deja 10.000 de semnături. În baza unui protocol cu celelalte filiale ale federaţiilor sindicale trebuia să mai aducem asemenea susţineri. Colegii de la CNSLR Frăţia ne-au oferit 90 de semnături, iar cei de la Cartel Alfa – niciuna“, ne-a declarat Nicolae Drăgan, preşedintele Blocului Naţional Sindical, filiala Caraş-Severin. Proiectul de modificare a Codului muncii include şi schimbări ale jurisdicţiei, în sensul introducerii distincţiei între conflictele de drepturi şi conflictele de interese, dar şi a obligaţiei instanţei de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor. „Prevederile actualului Cod al muncii au intrat în vigoare în luna mai 2011 şi, dacă demersul nostru nu îşi atinge scopul propus, din anul 2015 am putea pune liniştiţi semnul egal între angajatul român şi sclav“, a mai adăugat Nicoale Drăgan.

Flavius Rotariu