Reactualizat la:

Seminar regional de arte marţiale

Seminar regional de arte marţiale
REŞIŢA – Maestrul japonez Namiki Toshiaki (8 DAN), a confirmat participarea la manifestare.

Anul trecut, Clubul Sportiv Ateneu Reşiţa a organizat, la Sala Polivalentă, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, un curs intensiv de karate. Iar sportivii, selecţionaţi din mai multe centre din partea de vest a ţării, au avut parte de o lecţie de arte marţiale de cel mai înalt nivel. Cursul avea să fie condus maestrul japonez Namiki Toshiaki, instructorul şef în cadrul Federaţiei Internaţionale de Arte Marţiale SKDUN.

Ei bine, acesta a acceptat o nouă invitaţie şi a confirmat prezenţa la Reşiţa în zilele de 6-7 aprilie a.c.

„Pe adresa Federaţiei Române de Arte Marţiale, Departamentul SKDUN, a sosit răspunsul pozitiv al domnului Namiki Toshiaki, care, prin amabilitatea vicepreşedintelui Aurel Pătru, am primit-o şi noi, a precizat Nelu Botez, coordonatorul Secţiei de Karate a C.S. Ateneu Reşiţa. În scrisoare se vorbeşte laudativ despre vizita sa la Reşiţa, de anul trecut. De la modul în care a fost pregătit cursul, până la ospitalitatea locală, accentuând şi atitudinea pozitivă a presei, exmplificând chiar prezenţa la Jurnal de Caraş-Severin, unde spune că s-a simţit foarte bine“.

Să mai adăugăm că maestrul Namiki va fi oaspete de onoare al Campionatelor Europene de karate de la Budapesta, din zilele de 2-3 aprilie a.c., competiţie la care C.S. Ateneu Reşiţa va fi reprezentat de şase sportivi. Apoi, va veni la Reşiţa, după care se va întoarce în S.U.A.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Narcis Mihăilă se pregătește noaptea pentru Mondiale
REȘIȚA - În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, la Doha (Qatar), va avea loc Campionatul Mondial de atletism în [...] mai multe »
Alina Vuc, finală de Mondiale plus calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
REȘIȚA - Alina Vuc (50 kg) a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce s-a calificat azi [...] mai multe »
Patricia Țig, în optimi la Seul
CARANSEBEȘ - Jucătoarea originară din Caransebeș s-a calificat în optimile de finală la Korea Open, turneu WTA [...] mai multe »
Patru medalii obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au evidențiat și de această dată la Campionatul Național individual de lupte, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou