Reactualizat la:

Semenicul, atractiv 12 luni pe an

Semenicul, atractiv 12 luni pe an
Scris de Nina Curița - REŞIŢA – Asta şi-a propus Consiliul Judeţean, instituţie care a gândit în acest sens o strategie

 (2 comentarii)

Pentru că s-a urmărit valorificarea potențialului turistic al zonei Semenic, în 2014 a fost finalizată reabilitarea DJ 582 Văliug – Slatina Timiș, un drum cu o lungime de 36 km care completează legătura de la Reșița la Caransebeș, iar muntele Semenic poate fi traversat dintr-o parte în alta. Valoarea totală a proiectului a fost de 121.137.662,01 lei iar finanțarea a fost obținută prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Nu a fost uitat nici potențialul pe care-l are Muntele Mic unde s-a investit în reabilitarea drumului de acces, DJ 608 A Caransebeș – telescaun.

În 2014 a fost prezentat și studiul privind dezvoltarea zonei turistice Semenic pentru a deveni o destinaţie turistică 12 luni pe an. Proiectul a fost gandit de Consiliul Județean deoarece în zonă nu există întreprinzători particulari care să dorească aşa ceva şi să dispună şi de fondurile necesare. Proiectul cuprinde mai multe secvenţe, respectiv două zone schiabile, un centru de agrement şi sport nautic, un parc acvatic, un centru hipic, unul pentru spectacole în aer liber şi un sat de vacanţă. Toate acestea cuprind şi dotările aferente.

Foto: Daniel Humelnicu

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou