Reactualizat la:

Selfie cu gorile, devenit viral pe Facebook. Poziţia amuzantă în care au fost surprinse primatele

Selfie cu gorile, devenit viral pe Facebook. Poziţia amuzantă în care au fost surprinse primatele
Un selfie cu două gorile al unui ofiţer anti-braconaj din Parcul Naţional Virunga, în Congo, a devenit viral pe internet. În imagine, primatele arată la fel ca doi oameni, ceea ce i-a amuzat pe internauţi.

În fotografie, gorilele stau pe două picioare, una fiind în spatele ofiţerului, cealaltă în stânga lui. De joi, ziua în care imaginea a fost postată, peste 12 mii de oameni au reacţionat la aceasta, în timp ce alţi 14 mii au apăsat pe butonul ”Distribuie”.

Potrivit site-ului oficial al parcului natural, peste 600 de ofiţeri se află zilnic printre gorile, având în vedere că animalele au avut de suferit enorm în urma războiului armat din ultimii 20 de ani, scrie Daily Mail.

”Aceşti oameni extraordinari trec prin antrenamente intense şi îşi riscă vieţile zilnic pentru a păstra în siguranţă viaţa sălbatică din acest parc natural, inclusiv ultimele exemplare de gorile de munte, specie aflată pe cale de dispariţie”, scrie pe site-ul parcului natural.

Ofiţerii sunt oameni simpli care locuiesc în oraşele şi localităţile din apropierea parcului natural.

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Omul-Păianjen rezistă pe primul loc în box office-ul nord-american și în al doilea weekend din iulie
Noua peliculă “Spider-Man: Far From Home/ Omul-Păianjen: Departe de casă” a rezistat pe primul loc în box [...] mai multe »
O femeie și un copil, români, au murit în Grecia în urma unei furtuni violente
O furtună violentă a lovit în noaptea de miercuri spre joi zona Halkidiki din Grecia, șase oameni pierzându-și [...] mai multe »
Un vecin al premierului neozeelandez Jacinda Ardern a recunoscut public faptul că i-a omorât pisica
Un vecin al premierului neozeelandez Jacinda Ardern a recunoscut public faptul că i-a omorât pisica, în noiembrie [...] mai multe »
Condamnat pentru abuz sexual
Sterling Van Wagenen, co-fondator al Festivalului de Film Independent Sundance, a fost condamnat marţi pentru a doua [...] mai multe »
Donald Trump renunţă la impunerea de noi taxe pe importurile din China, reluând negocierile comerciale
Statele Unite şi China au convenit sâmbătă să reia negocierile comerciale după ce preşedintele Donald Trump a [...] mai multe »
Atât de cald, încât s-au „prăijit” în propriile cochilii
În toţi anii săi de cercetare marină, Jackie Sones nu a mai întâlnit un asemenea fenomen: mii de midii moarte, [...] mai multe »
Guvernul şi opoziţia din Venezuela au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor
Guvernul preşedintelui Venezuelei Nicolas Maduro şi echipa liderului opoziţiei, Juan Guaido, vor relua negocierile [...] mai multe »
Donald Trump şi Kim Jong-un s-au întâlnit în zona demilitarizată dintre cele două Corei
Preşedintele american Donald Trump şi liderul suprem nord-coreean s-au întâlnit duminică în zona demilitarizată, [...] mai multe »
NASA caută forme de viaţă pe Titan, satelitul lui Saturn
O misiune de căutare a unor forme de viaţă pe Titan, satelitul îngheţat al lui Saturn, văzut de specialişti drept [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou