Reactualizat la:

Selecţionata, spre faza a doua

Selecţionata, spre faza a doua
REŞIŢA – Tinerii fotbalişti cărăşeni U 16 şi-au reluat pregătirile sâmbătă, la Reşiţa.

Rectifica

Selecţionata de fotbal sub 16 ani a judeţului Caraş-Severin s-a reunit la sfârşitul săptămânii trecute, la baza sportivă Arsenal din Reşiţa.

Prima şedinţă de pregătire din acest an a constat într-un meci pe durata unei reprize, la care au participat 20 de jucători, nucleul de bază al selecţionatei care a dus greul în prima fază a campionatului.

Selecţionata judeţului Caraş-Severin s-a calificat în faza a doua a competiţiei organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal, după cinci victorii şi 20 de puncte acumulate în cele zece jocuri disputate în toamna anului trecut. Cărăşenii au fost singurii care au reuşit să învingă liderul seriei, echipa Timişului, luându-şi astfel revanşa pentru înfrângerea din debutul campionatului. Dacă în prima fază, selecţionata a fost pregătită de Dan Potocianu, în faza a doua cărăşenii vor fi antrenaţi de Sorin Costachi, care va avea acelaşi „secund“, Marian Calofir.

În această săptămână, componenţii selecţionatei se vor pregăti la cluburile de provenienţă, iar din 28 ianuarie, până în 5 februarie, vor efectua un stagiu de pregătire centralizată în staţiunea Băile Herculane, un cantonament posibil datorită sprijinului venit din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

„În primul rând, meritul pentru aceste rezultate le are Dan Potocianu, pe care îl respect foarte mult. Fiul meu, Răzvan, a fost pregătit pe perioada junioratului de Dan Potocianu, iar eu, ca şi tehnician, sunt mulţumit de calităţile lui Răzvan. Se vede mâna lui Dan Potocianu, dar şi a lui Roco Sandu. Revenind la selecţionată, vreau să spun mergem mai departe cu actualul lot, dar aşteptăm şi alţi copii din judeţ, pe care încă nu i-am văzut, deoarece selecţia este continuă, a spus antrenorul Sorin Costachi. Aici va prima valoarea. Cantonamentul îl vom finaliza cu un joc de pregătire la Caransebeş, cu o selecţionată locală, pregătită de Marius Dulca, fostul meu coleg de la Scorilo Autocatania“.

În faza a doua a Campionatului selecţionatelor judeţene sub 16 ani, echipa cărăşeană a fost repartizată în Seria a V-a, alături de Timiş, Dolj şi Gorj.

Marian Cărăvan



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Scolar Resita si-a stabilit meciurile amicale
REȘIȚA - Elevii lui Daniel Oprița vor disputa în perioada de pregătire șase jocuri de verificare. Dacă în [...] mai multe »
Robert Lupu, pregatit pentru Euro 2018!
REȘIȚA - Reșițeanul se va afla în premieră în postura de antrenor la un Campionat European de futsal. mai multe »
CSU Resita – primul meci, prima victorie din 2018
REȘIȚA – În prima etapă a returului Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Odorheiu Secuiesc – CSU Reșița [...] mai multe »
CSM Scolar a facut primele achizitii
REȘIȚA - Primii jucători cu care antrenorul Daniel Oprița vrea să atace promovarea au sosit la Reșița. Este vorba [...] mai multe »
CSU Resita, la primul meci din 2018
REȘIȚA - În prima etapă din retur, studentele joacă duminică, 14 ianuarie, pe terenul echipei ACS Odorheiu Secuiesc. mai multe »
Laura Rus, aproape de debutul in Serie A
CARAȘ-SEVERIN - După ce a jucat în repriză secundă a meciului pe care noua sa echipă. Sassuolo, l-a susținut în [...] mai multe »
Sub panoul de baschet pentru Cupa Resita
REȘIȚA - La triunghiular au participat echipele  AS Ciocan Cristina Reșița, CS Heart Severin și Vest Timișoara. mai multe »
2018 vine cu noutati la handbal
REȘIȚA - Divizionara A CSM Școlar Reșița și-a reluat pregătirile la mijlocul acestei săptămâni. mai multe »
Handbalistii de la CSM Scolar si-au reluat pregatirile
REȘIȚA - S-a încheiat vacanța pentru componenții divizionarei A de handbal masculin, CSM Școlar Reșița. Primul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou