„Fiind prima întâlnire cu primarii din judeţ, de la preluarea mandatelor, preşedintele Silviu Hurduzeu a folosit prilejul pentru a-i asigura pe toţi cei prezenţi de întreaga deschidere a instituţiei pe care o conduce, exprimând totodată convingerea că, printr-o bună conlucrare instituţională, vor reuşi să onoreze promisiunile asumate anterior alegerii în funcţie. Au urmat prezentări susţinute de secretarul judeţului şi de reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin. Aceştia din urmă au expus atribuţiile autorităţilor publice locale în implementarea Programului Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2015-2016, dar şi consideraţii generale privind actele administrative emise sau adoptate de autorităţile publice din judeţ. Problemele incidente protecţiei sociale întampinate de Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin au fost expuse de directorul Elena Solomonesc, iar directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Gheorghe Roşeţi, a prezentat date ce intră în aria sa de competenţă. Obligaţiile primarilor pe linia situaţiilor de urgenţă, cele privind protecţia mediului, colectarea selectivă a deşeurilor sunt alte teme de actualitate abordate la Băile Herculane, prezentările fiind sustinute de col. Titus Susan, inspector-şef ISU «Semenic» şi comisarul-şef Gheorghe Muntean, de la Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judetean Caraș-Severin“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro