Reactualizat la:

Sedinta intr-o atmosfera sumbra

Sedinta intr-o atmosfera sumbra
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Consilierii caransebeșeni s-au reunit marți într-o „extraordinară” marcată de decesul colegei consiliere Anișoara Bojinescu (PSD), la sfârșitul săptămânii trecute.

Rectifica

Înainte de intrarea pe ordinea de zi, s-a ținut un moment de reculegere în memoria acesteia, după care social-democratul Valentin Dascălu și-a rugat colegii consilieri să fie prezenți la înmormântare. „Înainte de a începe ședința, aș vrea să vă anunț că mâine este înmormântarea și aș vrea să veniți toți, să uităm tot ce a fost, măcar o dată să fim alături de colega noastră”, a spus venerabilul consilier, în timp ce din partea liberalilor a vorbit medicul Aurora Gherman: „Noi nu uităm nimic, a fost și va fi pentru totdeauna prietena noastră, am fost foarte apropiată de ea”.

S-a trecut apoi în mai puțin de trei minute peste cele șase puncte de pe ordinea de zi, acestea vizând rectificarea bugetului local și aprobarea transformării unor posturi din cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, precum și modificarea organigramei și a statului de personal, după ce mai mulți medici au atins vârsta legală de pensionare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sorin Fruntelată în rol de profesor
REŞIŢA - Actorul reşiţean a susţinut o veritabilă lecţie de folclor în faţa unor puşti de clasa a III-a. mai multe »
Deputatul Ion Mocioalcă, pe locul 3 în preferinţele cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Cel puţin asta reiese dintr-o cercetare socio-politică realizată la nivel naţional de Partidul [...] mai multe »
Cincinalul reînvie în cimitir, cu taxa pe locul de veci
REŞIŢA - Oamenii se plâng de noile tarife practicate de Administraţia Cimitirelor, care le rup buzunarele celor cu [...] mai multe »
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou