REŞIŢA – Cu ocazia lucrărilor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Reşiţa, marţi, 21 august, s-a desfăşurat şi o şedinţă extraordinară. În cadrul acesteia, Aurel Marinescu şi-a dat demisia de la CET 2010.
Printre subiectele dezbătute se numără aprobarea componenţei comisiei de evaluare a ofertelor pentru concesiune, pentru vânzare, pentru închiriere prin licitaţie publică şi fără licitaţie publică a imobilelor proprietatea Reşiţei şi pentru cumpărare de imobile de către municipiul, constituirea comisiei de soluţionare a contestaţiilor, precum şi aprobarea regulamentului de funcţionare.
De asemenea, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Reşiţa cu Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat, cu Poliţia Locală şi cu Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa, în scopul înfiinţării Asociaţiei de Fotbal Municipal Reşiţa 2012. Pe ordinea de zi a şedinţei s-a regăsit şi aprobarea demisiei lui Aurel Marinescu din funcţia de administrator unic al SC CET 2010 Reşiţa SRL. În locul său a fost numit Constantin Tarbuzan, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al municipalităţii.