Reactualizat la:

Securitatea muncii, între discuţii şi realitate

Securitatea muncii, între discuţii şi realitate
REŞIŢA – Sindicatele se implică activ în politica naţională în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.

 (4 comentarii)

O dovadă în acest sens o reprezintă implicarea CNSLR Frăţia pentru implementarea cu succes a proiectului „Securitatea la locul de muncă“, proiect iniţiat de Uniunea Judeţeană Timiş a confederaţiei sindicale.

Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociaţia Colfhasa şi Casablanca Services, susţinuţi de AnamTrend şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin, implică direct toate cele patru judeţe din regiunea Vest: Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad. Proiectul îşi propune sensibilizarea opiniei publice şi a societăţii privind problema securităţii la locul de muncă. În acest sens, vineri a avut loc la Reşiţa seminarul „Accidentele la locul de muncă şi îmbolnăvirile profesionale“, menit să continue seria de acţiuni informative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Acţiunile de informare vor fi dublate de o caravană care se va deplasa în întreaga Regiune de Dezvoltare Vest. Aceasta vizează promovarea şi diseminarea soluţiilor şi modelelor de bună practică pentru o mai bună pregătire a angajaţilor, pentru prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale şi integrarea SSM în învăţământ. Întrevederea de vineri a oferit şi oportunitatea dezbaterii problemelor actuale legate de protecţia angajaţilor la locurile de muncă.

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou