Reactualizat la:

„Secu nu va fi parcelat“

„Secu nu va fi parcelat“
REŞIŢA – Mai mult, primarul Reşiţei susţine că în vara aceasta în zona de agrement a Reşiţei se vor face investiţii.

 (13 comentarii)

Rectifica

„Procesele cu SC Turist Semenic, care au avut ca obiect Platoul Secu, au fost câştigate de Primăria Reşiţa“. Cu această frază a abordat Liviu Spătaru acest subiect în cadrul ultimei conferinţe de presă. Şi pentru a dovedi că primăria este câştigătoare, în lupta cu SC Turist Semenic pentru zona de agrement a Reşiţei, primarul a adus chiar şi o sentinţă dată de Curtea de Apel Timişoara în acest sens, instanţă care a judecat recursurile în acest litigiu.

„Se vrea parcelat“

„Diverşi indivizi îmi tot cer să parcelăm platoul şi loturile să le scoatem la vânzare. Mulţi vor să-şi construiască în zonă vile, case de vacanţă şi alte construcţii. Nu sunt de acord cu aşa ceva, deci Secu nu va fi parcelat. Platoul aparţine reşiţenilor, iar anul acesta vom investi acolo“ preciza primarul Reşiţei.

Procesele pentru Platoul Secu durează de fapt de ani de zile. În anul 2005, SC Turist Semenic a depus o plângere împotriva HCL 116/2005 prin care se prevedea închirierea prin licitaţie publică a terenului pentru desfăşurarea activităţilor de agrement în zona Secu.

Prin plângerea respectivă, societatea contesta dreptul de proprietate al statului român, susţinând că ea este proprietară. La vremea respectivă, primarul Liviu Spătaru susţinea că „SC Turist Semenic nu a avut niciodată dreptul de administrare al acestui teren. Pe terenul în cauză nu se regăsesc nici obiectivele pe care societatea susţine că le-a construit“. Şirul de procese a urmat după plângerea respectivă, care a fost respinsă de Consiliul Local în mai 2005.

E important faptul că se vor face investiţii în acest an pe Platoul Secu. Nu înţelegem de ce nu s-au făcut în anul 2006, deoarece sentinţa prin care Primăria Reşiţa a câştigat Platoul Secu a fost dată în acel an. Primarul susţinea că „nu am ştiut că s-a dat în 2006 pentru că nu le pot şti pe toate“. Într-adevăr, dar Primăria Reşiţa are jurişti care ar trebui să-l anunţe pe primar de ceea ce se întâmplă cu procesele importante ale municipiului.

Poate între timp Secu a şi fost parcelat, lotizat…

Nina Curiţa

Nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 13

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou