Reactualizat la:

Sectorul zootehnic sprijinit

Sectorul zootehnic sprijinit
REŞIŢA – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează crescătorii de animale că, potrivit unui ordin semnat de ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, cererile pentru plăţile naţionale direct complementare în sectorul zootehnie se pot depune până în data de 15 iunie 2009.

Rectifica

Sprijinul financiar se acordă sub forma unei prime pe exploataţie, pentru specia bovină, respectiv a primei pe cap de animal, pentru specia ovine/caprine. Pentru a beneficia de subvenţie, crescătorii de animale trebuie să depună o cerere la centrele locale şi judeţene ale APIA, până la data de 15 iunie 2009, inclusiv, şi să îndeplinească următoarele condiţii: exploataţia să fie alcătuită din minimum trei capete de bovine, iar vârsta animalelor să fie de cel puţin şase luni, la data de 31 ianuarie 2008. Un alt criteriu este acela ca exploataţia să fie înscrisă în Registrul Naţional al Exploataţiilor în momentul solicitării primei, iar fermierul să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi la bugetul local.

În anul 2009, sprijinul financiar se acordă şi pentru exploataţiile nou înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009, care îndeplinesc următoarele condiţii: exploataţia să aibă cel puţin trei capete de bovine, iar vârsta animalelor să fie de cel puţin şase luni la data de 31 ianuarie 2009. De asemenea, este necesar ca exploataţia să fie înscrisă în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei, iar solicitantul să nu aibă datorii restante la bugetul de stat şi bugetul local.

În ceea ce priveşte prima pe cap de animal pentru specia ovine/caprine, subvenţia se acordă fermierilor care deţin la data de 31 martie 2009 un efectiv de cel puţin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu vârsta minimă de un an. Acest efectiv trebuie menţinut obligatoriu în exploataţie, în perioada 1 iunie – 31 august 2009, în vederea efectuării controlului la faţa locului.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nimeni nu ti-e dator cu ceva…
REȘIȚA - ...iar dacă poţi accepta asta, dezamăgirile din viaţă vor fi minime. Poate multe, dar mai mici şi uşor [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, la ceasul modernizarii
REȘIȚA - Aşa cum stabilea Consiliul Local Reşiţa într-o şedinţă de la finele lunii mai, Parcul Copilului (fost [...] mai multe »
Niciun constructor interesat de dispensarul din Sasca Montana
SASCA MONTANĂ - La „prima strigare“, nici o firmă nu şi-a depus oferta pentru reabilitarea şi modernizarea [...] mai multe »
De luna aceasta, Berzovia intra in santier
BERZOVIA - Se vor efectua lucrări de modernizare în toate cele trei localităţi: Berzovia, Gherteniş şi Fizeş. [...] mai multe »
Salvamontistii si elicopterul SMURD, misiune de salvare in Muntii Godeanu
MUNȚII GODEANU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au chemat elicopterul SMURD, după ce un bărbat a suferit mai multe [...] mai multe »
Noi fete pentru caminele din Carasova
CARAŞOVA - După ce a suferit reparaţii şi modernizări, căminul cultural din Iabalcea, sat aparţinător comunei [...] mai multe »
Atentie, soferi! Se circula greu pe DN 6, intre Caransebes si Cornea!
CARAȘ-SEVERIN - Trebuie să vă înarmați cu multă răbdare dacă aveți programat să circulați pe DN 6 în [...] mai multe »
Salvat din apele Dunarii de politistii de frontiera
BERZASCA - Un localnic a fost salvat și adus în siguranță la malul Dunării de către poliţiştii de frontieră [...] mai multe »
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou