Reactualizat la:

Secţiunea „turism“, aflată în lucru

Secţiunea „turism“, aflată în lucru
REŞIŢA – Principalul obiectiv constă în promovarea judeţului nostru în ţară şi peste hotare.

Pe adresa Camerei de Comerţ au sosit nu mai puţin de 38 de adeziuni la secţiunea care, odată ce va deveni operaţională, îşi propune să dea un „imbold“ turismului din Caraş-Severin. Până la sfârşitul lunii octombrie 2008 se intenţionează editarea unui ghid turistic complet al judeţului.

Susţinere importantă

Un ghid care, pe viitor, se vrea editat cu fonduri europene. Materialul va deveni un bun instrument de prezentare a judeţului întrucât va fi distribuit în ţară şi peste hotare. Informaţiile vor ajunge deopotrivă la agenţiile de turism din România şi din străinătate, precum şi la misiunile diplomatice româneşti din lume.

În paginile ghidului vor figura informaţii despre obiectivele turistice, posibilităţile de cazare şi petrecere a timpului liber. Pe lângă elaborarea ghidului, noua secţiune a Camerei de Comerţ intenţionează să-şi consilieze membrii cu privire la noutăţile legislative şi chiar să susţină participarea acestora la târguri de turism, naţionale şi internaţionale. Secţiunea este deschisă în vederea adeziunii tuturor celor care vor dori să se facă cunoscuţi.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Juniorii 2 de la CSM, victorie la zece goluri cu Timișoara
REȘIȚA - Juniorii 2 de la CSM Reșița au învins cu 40-30 (20-14) echipa LPS Banatul Timișoara, într-un meci [...] mai multe »
Peste weekend, s-a răsturnat căruţa cu beţici la volan
CARAŞ-SEVERIN - Dosarele penale au fost pe val în weekend, pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor [...] mai multe »
Mihai Vintilă revine la Caransebeş cu prieteni adevăraţi
CARANSEBEŞ - Galeria de Artă „Corneliu Baba” din cadrul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a [...] mai multe »
Teatrul reşiţean sărbătoreşte 70 de ani cu un nou festival
REŞIŢA - Cu prilejul acestei aniversări, Teatrul de Vest Reşiţa organizează prima ediţie a unui festival cu un [...] mai multe »
Casă în flăcări la Maciova
CONSTANTIN DAICOVICIU - Un incendiu a izbucnit la o casa din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu. Au intervenit [...] mai multe »
Tulburarea în faţa sfârşitului, în poezia lui Costel Simedrea
REŞIŢA - Cea de-a 12-a carte de versuri a poetului a fost prezentată săptămâna trecută la Biblioteca Germană [...] mai multe »
A sunat la 112 să vadă dacă poate fi prins
CARANSEBEŞ - Şi nu doar că a fost localizat, ci a fost şi amendat. Este povestea unui bărbat de 32 de ani din [...] mai multe »
Cele două municipii cărășene, câștigate de Iohannis
CARAŞ-SEVERIN - Atât la Reșița, cât și la Caransebeș, președintele în exercițiu a fost favoritul alegătorilor. mai multe »
43 de mii de cărășeni au votat cu Iohannis
CARAȘ-SEVERIN - Actualul președinte a câștigat primul tur în Caraș-Severin, urmat de Viorica Dăncilă și Mircea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou