Reactualizat la:

Secţiile speciale, căutate de către alegători

Secţiile speciale, căutate de către alegători
REŞIŢA – Cea mai solicitată a fost Secţia Nr 102 din statistica BEC pentru ora 10.

Rectifica

Municipiul Caransebeş a bătut net Reşiţa în privinţa numărului voturilor exprimate la secţiile speciale, până la ora 10.

Astfel, în Secţia de votare Nr. 84 din Caransebeş, au votat 51 de persoane aflate în tranzit (35 răspunzând şi întrebărilor de la referendum), în timp ce la Reşiţa doar 38, în cele două secţii speciale. Doi dintre ei au refuzat să voteze şi la referendum.

La Secţia de Votare Nr 64, amenajată la Căminul Studenţesc, până la ora 10 votaseră 15 persoane la ambele scrutinuri, iar la Secţia Nr. 65, de la Gara de Nord, au votat 23 de persoane, 21 alegând să răspundă şi la referendum.

Cea mai mare participare la vot în secţiile speciale din judeţ s-a înregistrat, până la ora 10, la Secţia Nr. 102 din staţiunea Băile Herculane, iar la Secţia Nr. 236 din comuna Copăcele nu se prezentase nimeni, până la ora 10.

La Secţia 96 din Anina votaseră 17 persoane, iar la Bocşa 10. La Moldova Nouă s-au prezentat în secţia specială 18 persoane care se aflau în tranzit, dintre care trei au refuzat să voteze şi la Referendumul Naţional. Şi la Oraviţa secţia specială a fost căutată de către 27 de persoane, doar 24 răspunzând şi la referendum.

Ca şi la Anina, la Oţelul Roşu au căutat secţia specială tot 17 persoane, dar una a refuzat să răspundă celor două întrebări pentru care s-a organizat Referendumul Naţional.

O prezenţă ridicată am remarcat, până în ora 10, şi la Secţia de Votare Nr. 326 din Naidăş, unde au votat 54 de persoane aflate în tranzit, două votând numai la scrutinul prezidenţial.

Cristian Franţ
cristian.frant@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou